Asociatia React si Vodafone Romania anunta inceperea sesiunii de toamna a caravanei mobile “O sansa pentru viata”.
In perioada septembrie – noiembrie, vor fi organizate noi sesiuni de donare de sange in urmatoarele orase: Arad, Braila, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Slatina, Targoviste,Timisoara, Targu Mures.
Aceasta caravana face parte din campania de promovare a donarii benevole lansata in cadrul programul “O sansa pentru viata”, in iunie 2013. Ea vizeaza in principal publicul altruist si tinerii din intreaga tara dispusi sa contribuie la salvarea de vieti omenesti fara a primi recompense materiale (bonuri de masa).
Datele si locatiile primelor 41 de sesiuni de donare de sange programate sunt deja afisate pe site-ul proiectului www.pentruviata.com, urmand ca pe masura ce se confirma noi sesiuni de donare acest program sa fie completat sau modificat. Tot pe site-ul proiectului, cei care doresc, se pot inscrie ca potentiali donatori urmand a fi contactati in momentul in care caravana mobila ajunge in orasul in care acestia locuiesc. De asemenea, institutiile, companiile si organizatiile nonguvernamentale care doresc sa se implice in campanie prin organizarea de sesiuni de donare la sediile lor sunt invitate sa contacteze organizatorii.
Noua etapa a programului national de donare de sange “O sansa pentru viata”, lansata in iunie 2013, raspunde nevoii de sange si produse sanguine prin cele trei componente ale sale: lansarea unui spot TV pentru promovarea donarii de sange, renovarea Centrului de Transfuzii Bucuresti, astfel incat donatorii sa poata dona in conditii depline de siguranta si confort si organizarea de caravane mobile in cadrul carora publicul larg va putea dona sange fara a primi recompense materiale.
Prima caravana mobila din cadrul acestei etape a avut loc in luna iulie si s-a derulat in 11 orase. In cadrul celor 17 sesiuni de donare mobila organizate, mai mult de 400 de persoane si-au exprimat dorinta de dona sange fara a obtine bonuri de masa. 291 dintre acestia au donat cate 450 ml de sange, restul fiind respinsi din motive medicale sau din ratiuni legate de siguranta donatorului.
Programul de donare de sange “O sansa pentru viata” derulat de Asociatia React si Vodafone Romania a fost lansat in mai 2008 cu scopul de a imbunatati sistemul transfuzional romanesc. Pana in prezent, in cadrul programului au fost recoltati mai mult de 50.000 de litri de sange care au salvat peste 150.000 de vieti omenesti. De asemenea, in anul 2010, Vodafone Romania a donat Centrului de Transfuzii Bucuresti o autosanitara complet echipata, iar in 2012 a fost renovat parterul Centrului de Transfuzii Bucuresti. Investitia totala in programul “O sansa pentru viata” este de peste 300.000 de euro. (A.D.)