Carrefour România și Asociația InspirAction continuă programul educațional „Gesturi mici pentru practici mari”. Obiectivul principal al inițiativei îl reprezintă promovarea educației pentru economie circulară, încurajând în același timp reciclarea și integrarea principiilor sustenabile în activitățile zilnice.
În prezent, 18 unități de învățământ din 10 județe participă la cea de-a doua etapă a proiectului „Gesturi mici pentru practici mari”. Proiectul include sesiuni educaționale despre reciclare pentru elevi, susținute de profesori voluntari, dar și un concurs de reciclare a recipientelor de plastic, metal și sticlă, marcate cu sigla „Ambalaj cu garanție”. Elevii, profesorii și membrii comunității locale pot recicla aceste recipiente la automatele din hipermarketurile Carrefour, iar cantitățile reciclate pot fi transformate în donații pentru școlile participante, prin aplicația mobilă Carrefour România. De asemenea, utilizatorii pot dona și punctele lor Act for Good.
Peste 700.000 de puncte Act for Good au fost deja donate pentru susținerea instituțiilor de învățământ participante și mai sunt mai puțin de 2 săptămâni până la anunțarea primilor 7 instituții câștigătoare. Restul instituțiilor vor rămâne în cursă până la finalul lunii septembrie 2024, când alte 7 instituții de învățământ participante vor fi recompensate cu montarea de panouri fotovoltaice performante, care permit redistribuirea economiilor în alte programe educaționale pentru elevi.
Oricine poate susține instituțiile de învățământ înscrise, parcurgând următorii pași:
- descărcarea aplicației Carrefour, din Google Play sau App Store;
- reciclarea de recipiente PET, sticle și doze compatibile cu Sistemul Garanție-Returnare, la automatele de reciclare din magazinele Carrefour;
- scanarea tichetelor de reciclare în aplicația Carrefour;
- donarea de puncte Act for Good, cât și a gestului reciclării (numărul ambalajelor reciclate).
„Suntem mândri de implicarea școlilor și a comunităților locale în desfășurarea proiectului ‘Gesturi mici pentru practici mari’. Fiecare donație dintre cele peste deja 700.000 reprezintă un pas important către un viitor mai bun pentru copiii noștri și pentru un mediu mai curat și responsabil. Prin eforturile noastre comune, contribuim la educarea tinerei generații în spiritul economiei circulare și al sustenabilității. Împreună, putem transforma gesturile mici în schimbări mari”, a afirmat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv, Carrefour România.
„Sustenabilitatea nu este doar un concept, ci o responsabilitate comună. Prin proiectul «Gesturi mici pentru practici mari», dorim să inspirăm și să educăm comunitățile să adopte practici durabile, demonstrând că fiecare gest contează în protejarea mediului înconjurător”, a declarat Simona Paraschiv, președinte Asociația InspirAction.
Proiectul pilot, lansat în decembrie 2023 si derulat de Carrefour România și Asociația InspirAction în primele luni ale anului 2024, a implicat aproximativ 1.200 de elevi și cadre didactice din 6 instituțiil de învățământ. Datorită angajamentului lor, aceste instituții au reușit să recicleze peste 60.000 de recipiente PET, sticle și doze de aluminiu. Drept recunoaștere pentru eforturile lor, toate unitățile școlare participante au fost dotate cu panouri fotovoltaice performante. Sistemele solare instalate vor reduce emisiile de carbon și vor contribui la diminuarea semnificativă a facturilor la energie electrică ale școlilor. Economiile astfel generate vor fi investite în noi inițiative și activități educative pentru elevi, punând un accent special pe sustenabilitate și protecția mediului.
Pentru detalii suplimentare despre proiect și participare, vizitați site-ul oficial al Asociației InspirAction, iar pentru susținerea unei școli, descărcați aplicația Carrefour, Act for Good.