Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei 2018 s-a încheiat cu săptămâna dedicată elevilor care studiază în domeniul turismului și alimentației și cu un proiect de absolvire emoționant – ”Cina de meserie: în familie”.
Evenimentul a avut loc la Restaurant D.O.R., în Bran, și a fost pregătit de 59 de elevi din învățământul profesional – viitori bucătari și ospătari – care au lucrat sub coordonarea mentorilor: Chef Cezar Munteanu, Nicoleta Pălăduță (Hotel Kolping) și Adrian Farcaș (Teleferic Grand Hotel). S-au bucurat de rezultatul muncii lor peste 100 de invitați: membri ai familiilor tinerilor meseriași, prieteni, profesori, dar și reprezentanți din rândul autorităților.
În cea de-a patra săptămână a Taberei Meseriașilor din Țara lui Andrei, organizată de OMV Petrom, cei 59 de elevi din școli profesionale și licee tehnologice din județul Gorj au urmat cursuri de dezvoltare personală și profesională, pentru a fi cât mai bine pregătiți pentru viitorul lor parcurs profesional în domeniul ospitalității. Așa cum s-a întâmplat și în primele trei serii din Tabără Meseriașilor din 2018 – dedicate viitorilor mecanici, constructori și electricieni – atelierele de dezvoltare personală au fost coordonate de trainerii de la Fundația Noi Orizonturi, fiind orientate spre comunicare, spirit antreprenorial și angajabilitate. De asemenea, meseriașii au petrecut o zi la Parcul de Frânghii de la Băile Tușnad, unde au învățat să lucreze în echipă, să își depășească limitele și să câștige încredere în forțele proprii.
În cadrul atelierelor practice, elevii au asimilat noțiuni de bază din cele două meserii pentru care se pregătesc. Viitorii bucătari au învățat tehnici de gătit, igienă și disciplină în bucătărie, dar și elemente teoretice. Pentru proiectul lor de absolvire, cina în familie, elevii au pregătit și servit o masă ca la carte. Meniul pregătit și servit de tinerii meseriași a inclus următoarele: duo din cod și somon, sparanghel cu sos de lămâie și infuzie de pătrunjel; pulpă de rață confiată, cremă de păstârnac, morcov și sos caramel Armagnac; mousse au chocolat et café. Totodată, elevii au avut ocazia să pună în practică și ce au învățat în cadrul atelierelor de ospătărie – de la prezentarea de meniu, la tehnici de servire – și au trăit pentru prima dată emoțiile unui eveniment ai căror protagoniști principali au fost chiar ei!
„În patru ani de mentorat în Tabăra Meseriașilor, am văzut cum se transformă generații de elevi după ce primesc două lucruri simple – informație și încredere. Doar așa ajung să își descopere pasiunea pentru domeniul pentru care se pregătesc, iar cea mai mare satisfacție vine atunci când și decid să își construiască un drum în viață în acest domeniu, o carieră în ospitalitate. Mă bucur când pleacă din tabără și cu un sistem de valori, din care nu lipsesc ambiția, disciplina, responsabilitatea. Și anul acesta au demonstrat că și le-au însușit deja, dacă ne uităm la cum au reușit să lucreze pentru proiectul de absolvire – o cină-surpriză, plină de emoție pentru toți participanții”, declară Chef Cezar Munteanu, mentor în Tabăra Meseriașilor.
Așa cum s-a întâmplat la finalul fiecărei săptămâni de tabără, au fost selectaţi cei mai pasionați 10 viitori bucătari și ospătari, care vor primi lunar o bursă de studiu în valoare de 500 de lei, pe parcursul anului școlar 2018-2019.
La rândul lor, 10 profesori participanți au beneficiat de cursuri de scriere de proiect şi management de proiect. Astfel, au învățat cum să își îmbunătățească proiectele propuse pentru dezvoltarea învățământului profesional, pe care le-au prezentat apoi în fața unei comisii de jurizare. Pe 28 septembrie vor fi anunțate proiectele câștigătoare, care vor primi finanțare pentru implementare în valoare totală de 40.000 de euro.
Anul acesta, în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei au fost pregătiți aproape 240 de elevi din 23 de școli profesionale și licee tehnologice din județul Gorj. Domeniile vizate au fost: mecanică; construcții, instalații și lucrări publice; electric, electronică și automatizări, electromecanică; turism și alimentație. (A.D.).
.