Compania AdePlast va extinde concursul ”LIKE pentru o scoala AdePlast” la nivel national, dupa ce in luna iulie a acestui an concursul a fost demarat in judetele Prahova, Bihor si Neamt.
In urma acestei decizii, orice scoala din toata tara se poate inscrie in acest concurs. Regula concursului ramane aceeasi. Echipa AdePLast monitorizeaza mail-urile receptionate si mai apoi le face publice pe pagina de Facebook, unde se iau in considerare doar LIKE-urile primite la posturile de pe pagina oficiala. Nu se contorizeaza alte surse. Pentru prima etapa, respectiv pentru judetul Prahova, inscrierile sunt posibile pana la data de 1 decembrie 2015; pentru celelalte etape vor fi anuntate ulterior datele limita de inscriere.
Initial, in cadrul campaniei de CSR ”LIKE pentru o scoala AdePlast”, compania si-a propus sa sprijine trei scoli, cate una in fiecare judet unde se afla platformele industriale: Prahova, Bihor si Neamt. Startul competitiei a fost dat in judetul Prahova, unde momentan se desfasoara concursul ”LIKE pentru o scoala AdePlast”. Prin competitia lansata, echipa AdePlast a dat startul la reabilitarea unei scoli din judetul Prahova. La momentul actual, concursul nostru, ”LIKE pentru o scoala AdePlast” a ajuns in vizorul a peste peste 100.000 de mii de persoane care au luat parte la evolutia competitiei.
La fel ca si in cele trei judete, si la nivel national, scolile pot fi inscrise in competitie de catre elevi, profesori sau parinti, iar scoala care va primi cel mai mare numar de aprecieri (LIKE) va fi premiata de AdePlast prin constructia, reconstructia sau renovarea unui element principal (ex. aplicarea unui termosistem profesional, renovarea integrala a unui corp de cladire, constructia unui teren de sport etc.). Adresa de mail la care trebuie trimisa povestea fiecarei scoli este scoala@adeplast.ro. Scoala cu cele mai multe voturi (LIKE-uri) va fi desemnata castigatoare la finele lui 2015. In functie de aprobarile obtinute, Adeplast doreste sa inceapa lucrarile pentru renovare la inceputul anului 2016. (A.D.).