Fundatia eMAG trimite echipa Romaniei in tabara de pregatire a celui mai mare concurs international de programare.
Cinci dintre cei mai buni programatori romani au plecat vineri in Rusia pentru a participa la tabara de pregatire a celui mai mare concurs international de programare la nivel universitar, ACM ICPC. Cu know-how-ul acumulat acolo, membrii echipei, printre care se numara fosti olimpici internationali care au lucrat pentru Google si Twitter, spera sa poata transforma industria locala de IT.
ACM ICPC este cel mai mare concurs international de programare la nivel universitar, o competitie cu o traditie de peste 40 de ani in cadrul careia se confrunta reprezentantii celor mai bune universitati din lume.
Spre deosebire de Olimpiadele Internationale de informatica, ACM ICPC este un concurs pe echipe alcatuite din cate trei studenti, care trebuie sa lucreze impreuna, la un singur calculator, pentru rezolvarea a cat mai multe problemein intervalul celor cinci ore de concurs. Incepand cu 1997, IBM a devenit sponsorul oficial al competitiei, iar anul trecut s-au inscris in concurs peste 10.000 de echipe din peste 2.000 de universitati din intreaga lume. In ultimii 10 ani, echipa Romaniei s-a calificat de patru ori in finala ACM ICPC.
Tabara de la Petrozavodsk este recunoscuta ca fiind unul din cele mai bune evenimente de pregatire la acest nivel. Echipa Romaniei va participa pentru prima oara la aceasta tabara anul acesta, intre 25 ianuarie si 5 februarie, cei trei membri ai echipei UniBucBigDawgs urmand sa ia parte la concursurile zilnice de programare si sa asiste la conferintele sustinute de profesori de la cele mai bune universitati.
“Oportunitatea de a invata alaturi de cei mai buni din lume este imensa. Ceea ce ne dorim cel mai mult este sa putem aduce inapoi in tara know-how-ul de acolo, astfel incat sa il putem da mai departe elevilor si studentilor pe care ii antrenam”, spune Marius Dumitran care imbina munca de preparator la Facultatea de Informatica de la Universitatea Bucuresti cu studiile doctorale si a lucrat la Twitter si la biroul din Zürich al Google.
Împreuna cu cei trei membri ai echipei, antrenorii Andrei Grigorean si Marius Dumitran administreaza Infoarena.ro, o platforma online de programare infiintata cu scopul de a-i ajuta pe elevi si studenti sa isi perfectioneze cunostintele despre programare si sa se pregateasca pentru concursurile nationale si internationale de informatica. In paralel, acestia predau saptamanal cate doua cursuri deschise publicului larg la Facultatea de Matematica si Informatica.
Anul acesta, Universitatea Bucuresti va fi reprezentata la finala de la Sankt Petersburg din luna iunie de o echipa din care fac parte trei olimpici nationali si internationali: Adrian Budau, medaliat cu aur si cu de argint la Olimpiada Internationala de Informatica din 2011 si 2012, Mihai Calancea, medaliat cu bronz de la Turneul International de la Shumen si Serban Stan, care a strans trei medalii de argint si doua de bronz la Olimpiadele Europene.
Fundatia eMAG s-a lansat in octombrie 2012 cu programul “Hai la Olimpiada!” care urmareste atat sustinerea si promovarea echipelor romanesti care participa la olimpiadele internationale, cat si crearea unui cadru favorabil performanteiin educatie in general. Conceptul actiunilor Fundatiei pleaca de la convingerea ca in Romania exista un important potential pentru a face performanta in zona stiintelor exacte, iar acest potential, odata descoperit si cultivat, va avea un rol important in dezvoltarea economica si sociala. Partenerii principali ai Fundatiei eMAG sunt eMAG, Flanco, NOD (Network One Distribution) si Servskills International.
Infoarena este o platforma online de programare infiintata in 2004 de catre fosti olimpici la informatica cu scopul de a ajuta elevi si studenti sa se pregateasca pentru concursurile de informatica si sa invete sa programeze. Utilizatorii pot invata sub indrumarea membrilor echipei Infoarena si se pot antrena alaturi de alti elevi si studenti pasionati din tara. Atunci cînd au o nelamurire pot cere ajutor pe forum, iar in fiecare luna se pot lupta cu probleme noi de informatica participand la concursuri online. (A.D.)