La inceputul anului 2015 Santierul Naval Damen Galati a decis sa sustina unul dintre cele mai importante proiecte ale Fundatiei Inima de Copil, „Imbunatatirea accesului la educatie al copiilor si prevenirea abandonului scolar pentru copii din judetul Galati”. Proiectul sprijina copiii din clasele I – VIII, proveniti din familii aflate in dificultate.
In cursul anului 2015, datorita acestei colaborari, 140 de copii au avut sansa continuarii educatiei scolare, obtinerea unor burse de studiu pentru 20 dintre ei, dezvoltarea prin activitati nonformale, cresterea semnificativa a calitatii vietii prin asigurarea unei mese calde, a rechizitelor si a nevoilor de baza. 75% dintre copii sustinuti au provenit din mediul rural, din 17 localitati din judetul Galati (Sendreni, Piscu, Tudor Vladimirescu, Liesti, Slobozia-Conachi, Pechea, Costache Negri, Grivita, Tepu, Buciumeni, Cavadinesti, Vanatori, Odaia Manolache, Namoloasa, Galati, Tecuci, Frumusita). Desi initial proiectul isi propusese sa sustina 120 de copii, pana la acest moment 140 de copii au beneficiat deja de el.
„Ni se pare esential pentru copii si o mare investitie in viitorul nostru, al tuturor, sa asiguram dreptul si sansa copiilor, a tuturor copiilor, la educatie, indiferent de cat de modesta este familia din care provin. Drumul educatiei pentru unii copii de multe ori se incheie tragic si mult prea devreme, din cauza saraciei. Vrem sa oferim copiilor sansa sa devina viitorii instalatori, tamplari, ingineri, medici, laureati de premiu Nobel, sa isi atinga propriul potential cu care au fost daruiti”, spune Anna Cristina Burtea, Director executiv Fundatia Inima de Copil.
„Strategia de responsabilitate sociala a Santierului Naval Damen Galati se inscrie cu succes in actiunile implementate la nivelul Grupului Damen in acest sens vizand o colaborare profunda intre societatea civila, organizatii puternice si actori importanti ai industriei locale”, spune Corina Pirvu, Departament Relatii Publice Santierul Naval Damen Galati. (A.D.).