ECDL Romania lanseaza cu ocazia sarbatorilor de iarna campania “Scoala care daruieste”, prin care se doreste popularizarea si sustinerea initiativelor umanitare organizate de elevi si profesori in scolile din toata tara.
Din 25 noiembrie si pana pe 9 decembrie inclusiv, elevii si profesorii care doresc sa desfasoare proiecte cu acte de caritate in perioada Sarbatorilor de Iarna din acest an, pot inscrie actiunile lor pe adresa marketing@ecdl.ro. Compania va promova evenimentele prin intermediul site-ului www.ecdl.ro, precum si pe pagina de Facebook a acesteia. Promovarea poate duce la sustinerea unora dintre beneficiarii proiectelor prin sponsorizare.
La “Scoala care daruieste” pot participa toate unitatile scolare din invatamantul preuniversitar din Romania, iar proiectele depuse de acestea trebuie sa reflecte acte de caritate desfasurate in folosul comunitatii.
Anuntarea sponsorizarilor se va face in perioada 10 – 20 decembrie 2013 prin intermediul site-ului www.ecdl.ro si a paginii Facebook ECDL ROMANIA, iar evenimentele caritabile vor fi facute publice tot pe cele doua canale de comunicare pana la data de 10 ianuarie 2014 inclusiv.
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai raspandit program de certificare a competentelor digitale recunoscut la nivel international in 150 de tari si numara pana in prezent 13 milioane de persoane inregistrate in program. In afara Europei, certificarea este cunoscuta sub numele ICDL (International Computer Driving Licence). (A.D.).