Economiile financiare reprezinta principalul factor determinant in adoptarea unor practici de afaceri mai prietenoase cu mediul. Aceasta este concluzia unui studiu realizat recent la nivel international de catre compania Grant Thornton si citat de Sustainable Brands.
Studiul din acest an, intitulat ”Responsabilitatea Sociala Corporativa: Dincolo de situatiile financiare” a fost realizat pe baza a peste 2.500 de interviuri cu lideri de afaceri din 34 de tari si vizeaza actiunile pe care le intreprind companiile pentru a-si face operatiunile mai sustenabile precum si motivatia din spatele acestor actiuni. Potrivit raportului, managementul costurilor (67%) se prefigureaza a fi elementul cheie care genereaza sustenabilitatea, urmat de cererea clientilor (64%) si motivatia ”pentru ca asa este bine sa faci” (62%).
Totodata, un studiu al Grant Thornton din 2011 a evidentiat faptul ca 56% dintre respondentii de atunci au afirmat ca managementul costurilor si procedurile de recrutare / retentie a personalului sunt cei mai importanti factori generatori ai unei afaceri sustenabile.
Insa cu siguranta ca si investitiile facute de companii in tehnologii care respecta principiul durabilitatii sunt esentiale pentru dezvoltarea sustenabila a acestora. De exemplu, anul trecut, General Electric a investit aproape 2 miliarde de dolari in cercetare si dezvoltare pentru inovatie in domeniul sustenabilitatii, obtinand in paralel venituri de 25 de miliarde de dolari. Mai mult decat atat, compania si-a dublat investitiile in cercetarea si dezvoltarea privind asa numitele ”tehnologii curate”. (A.D.).