Edenred România susține educația în calitate de partener al programului guvernamental „Sprijin educațional”, în cadrul căruia peste 235.000 de copii din medii defavorizate beneficiază de carduri sociale pentru achiziționarea rechizitelor și articolelor de vestimentație.
Scopul principal al programului este prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de frecventare a școlii sau grădiniței de către copiii din medii defavorizate.
Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru sprijin educațional este de 500 de lei, iar condițiile de eligibilitate vizează venitul lunar net pe membru de familie și dovada înscrierii copiilor la grădiniță sau școală. Cei peste 235.000 de beneficiari eligibili ai programului vor primi de 2 ori suma de 500 de lei: prima dată în acest an școlar, a două oară în anul școlar următor. Contravaloarea tichetelor sociale va fi încărcată pe carduri nominale, ce vor fi distribuite în comunități de către unitățile de învățământ.
„Educația este una dintre cele mai importante resurse pe care o putem oferi copiilor noștri și de aceea ne-am dorit foarte mult să ne alăturăm acestui program guvernamental. Facilităm astfel accesul copiilor la tot ce înseamnă rechizite și vestimentație adecvată, pentru ca aspectele logistice să nu mai reprezinte un impediment major pentru educația lor”, a declarat Codruț Nicolau, Director General, Edenred România şi Benefit Systems.
Cardurile Edenred Social pentru sprijin educațional pot fi folosite timp de 12 luni de la emitere, exclusiv pentru achiziția de rechizite și articole vestimentare necesare pentru școală și grădiniță de la comercianţii parteneri Edenred. În calitate de parteneri, comercianții pot contribui la susținerea educației noilor generații de elevi și, totodată, pot genera vânzări suplimentare, prin atragerea sumelor alocate în acest proiect.
În prezent, rețeaua de comercianți parteneri Edenred România, care acceptă plăți cu cardurile Edenred Social pentru sprijin educațional, numără peste 6.500 de unități în întreaga țară și se află în continuă creștere. Pentru a accepta plata cu cardurile Edenred Social pentru sprijin educațional, comercianții (tradiționali sau magazinele e-commerce) trebuie să fie parte a rețelei de parteneri și să dețină POS-uri instalate. Intrarea în program nu implică nicio investiție suplimentară din partea comercianților.
Comercianţii care doresc să se alăture proiectului pot să se înscrie pe pagina Înscriere comerciant rețeaua Edenred | Edenred sau la adresa de e-mail partener-ro@edenred.com.
Împreună pentru același obiectiv: reducerea riscului de abandon școlar
Proiectul „Sprijin educațional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru categoriile de elevi cei mai defavorizați” este un proiect implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în parteneriat cu Ministerul Educației și finanțat prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020 cu suma de 130 de milioane de lei.
În luna aprilie 2022, cardurile vor fi transmise către Inspectoratele Școlare Județene, urmând să fie distribuite către beneficiarii finali și alimentate cu sumele alocate pentru anul școlar în curs.
Tichetele pe suport electronic pentru sprijin educațional reprezintă o soluție simplă și viabilă pentru susținerea copiilor din categorii vulnerabile. Ele garantează atât utilizarea fondurilor de către beneficiar în scopul propus, cât și simplificarea procedurilor administrative și logistice pentru autoritatea publică delegată să le acorde.
România este un partener de tradiție al autorităților pentru creșterea incluziunii economice, financiare și a bunăstării sociale. Cel mai recent proiect de acest fel a fost programul „Mese calde”, derulat în perioada septembrie 2020 – iunie 2021, în cadrul căruia pensionarii cu vârste de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul indemnizaţiei sociale, și persoanele fără adăpost sau evacuate au beneficiat de tichete sociale pe suport electronic, cu o valoare de 180 lei pe lună, pentru a-și achiziționa alimente gătite („Masă caldă”), de la partenerii comercianți.