La sfarsitul anului trecut, Financial Mechanism Office (FMO), birou care asigura secretariatul EEA-Norway Grants, a publicat un raport al neregulilor identificate in proiectele beneficiarilor de grant-uri. Raportul acopera perioada 1 mai 2004 – 31 decembrie 2011 si va fi reinnoit trimestrial. Romania si Cipru nu apar pe „lista neagra” (cel putin pana in acest moment).
Ce se spune in raport:
- Grant-urile reprezinta contributii din resurse publice ale statelor donatoare. Asigurarea responsabilitatii si transparentei in implementarea proiectelor este asadar esentiala;
- Toleranta 0 fata de coruptie si managementul corect al proiectelor constituie principii care guverneaza implementarea Grant-urilor;
- Neregulile in implementarea proiectelor pot fi erori sau fraude. O eroare reprezinta o incalcare a regulilor de utilizare a grant-urilor. O eroare nu inseamna neaparat proasta/incorecta gestionare a fondurilor. In timp ce erorile sunt adesea greseli neintentionate, frauda presupune o inselaciune deliberata in scopul obtinerii unui castig ilicit;
- Din cele 1197 finantate prin EEA-Norway Grants 2004-2009, FMO a semnalat in total 143 de cazuri susceptibile de nereguli, dintre care au fost investigate 103. Concluzia a fost ca din aceste 103 cazuri, 69 au fost confirmate ca avand nereguli. 51 dintre ele au necesitat sanctiuni. Doua dintre ele au reprezentat fraude;
- Cele mai frecvente nereguli identificate sunt: furnizarea de informatii false in cererea de aplicatie; incalcarea regulilor contractuale; incalcarea procedurilor de audit; incalcarea regulilor financiare etc.
- Pentru prevenirea aparitiei acestor nereguli, FMO recomanda, printre altele: asigurarea publicarii si transparentei oricarui tip de de informatie legata de proiect; evaluarea proiectelor de catre evaluatori externi independenti; supunerea proiectelor la regulile de achizitii nationale si europene; folosirea de experti externi independenti in monitorizarea proiectelor.
Raportul complet al neregulilor EEA-Norway Grants 2004-2009 poate fi accesat aici.