Endava, compania de software britanică prezentă pe piața locală cu șapte centre de livrare, a dezvoltat o serie de parteneriate pentru digitalizarea activității a trei dintre cele mai importante organizații non-profit din România, prin intermediul echipelor aflate în centrul de livrare din București. Aceasta este una dintre modalitățile prin care Endava se implică în comunitățile locale și contribuie la inițiative umanitare orientate către zona de educație și incluziune socială.
Digitalizarea celor trei organizații non-profit a cunoscut o creștere accelerată de-a lungul anului trecut, atunci când Endava a implementat, în cadrul unor proiecte, funcționalități pentru facilitarea comunicării cu beneficiarii, voluntarii și sponsorii.
În cazul Fundației Hope and Homes for Children și Asociației Magic, Endava a inițiat integrarea diverselor surse de donație (sms, card bancar, site-uri de profil, e-shop-uri) într-o singură platformă cloud, Salesforce, cu ajutorul căreia, cele 2 ONG-uri au la dispoziție într-o sigură aplicație, informații multiple despre donatori, volunatari, sponsori. Echipa Salesforce din Endava a ajutat la configurarea aplicației, cele două asociații, maximizând astfel beneficiile platformei.
Noile componente vor ajuta la un management îmbunătățit al campaniilor și extinderea numărului de beneficiari ai proiectelor desfășurate de cele două entități.
În ceea ce privește colaborarea cu Organizația Umanitară CONCORDIA, Endava a construit o aplicație bazată pe serviciile AWS (Amazon Web Services) care permite managementul unor procese pedagogice complexe pentru implementarea unor programe educaționale vocaționale. Această soluție permite adaptarea și extinderea proiectelor asociației în mediul online.
„Contextul actual a dus la o accelerare a nevoii de digitalizare pe multe verticale de business. Dacă organizațiile comerciale au putut să direcționeze mai ușor anumite fonduri către această zonă, schimbarea rapidă adusă de pandemie a pus o presiune foarte mare pe organizațiile non-profit și pe programele pe care acestea le desfășoară, și s-au găsit în situația de a dezvolta rapid soluții pentru digitalizare. Dezvoltarea acestor colaborări pro-bono pe termen lung a fost în cazul nostru naturală, mai ales că știam activitatea lor și colaborasem anterior cu unele dintre ele pentru diferite programe. Vom continua să dezvoltăm această direcție, pentru a ușura munca extraordinară depusă de aceste organizații și a le permite să se concentreze pe a face și mai mult bine pentru societate!”, a declarat Roxana Cîrcu, Delivery Unit Manager Endava București.
Proiectele de digitalizare pentru cele trei organizații vor continua cu implementarea unor module suplimentare care să permită automatizarea campaniilor desfășurate, interpretarea datelor și îmbunătățirea permanentă a comunicării cu toate categoriile implicate: beneficiari, voluntari și donatori.
„De la implementarea acestei platforme, echipa Concordia a văzut o creștere importantă a transparenței, a comunicării în cadrul proiectelor desfășurate și a colaborării. Planurile următoare și capabilitățile pe care ne propunem să le construim vor permite accesul în această platformă și pentru studenți, părinți și sponsori ai proiectelor. Ne bucură să știm ca există oameni cu suflet mare, care, în același timp, sunt profesioniști excelenți, atenți la nevoile noastre. Este un parteneriat pe termen lung care ne onorează și ne ajută să fim ceea ce ne dorim: un campus inovator”, consideră Sabrina Vizireanu, Manager de proiect, Edu-Campus CONCORDIA.
„Într-o perioadă în care programele de strângere de fonduri se desfășoară mai dificil, odată cu implementare plăților recurente și a unor automatizări în campanii, am văzut o creștere a numărului de donatori cu 31%, iar încasările, din donațiile prin card bancar au crescut cu 142%. Pentru a pune aceste rezultate în perspectivă, doar datorită lor, am prevenit separarea de familie, în doar 5 luni, a 42 de copii. Plecând de la premisa că donatorii recurenți de acum ne vor rămâne alături până la final de an, estimăm că vom putea preveni separarea altor 91 copii de familiile lor”, a afirmat Robert Ion, Director of Fundraising Strategy la Fundația Hope and Homes for Children.
„Am reușit cu ajutorul Endava o comunicare integrată atât cu partenerii, beneficiarii, cât și cu cei interesați de programele desfășurate de Asociația Magic. Noile componente digitale implementate ne ajută să avem un fundraising mai eficient si uneori chiar mai empatic. Ne așteptăm ca noile funcționalități implementate să ne ajute să creștem cu până la 20% numărul total al beneficiarilor din proiectele noastre. În mod normal, Magic ajută 5000 de copii grav bolnavi, însă așteptăm și ne propunem o creștere de până la 50% până la sfârșitul anului, a acestora”, a menționat Jeanina Zgîrie, Communication and Fundraising Manager, Asociația Magic.
Toate proiectele de digitalizare ale celor trei organizații non-profit sunt implementate de către echipele de analiză de business, dezvoltare software și integrare a unor componente CRM din centrul de livrare Endava din București și sunt inițiative pro-bono.