energyomics.ro, platforma de comunicare dedicata sectorului energetic romanesc a desemnat in cadrul primei editii a Premiilor Energy Oscars drept castigatori compania Adrem Invest la categoria responsabilitate sociala si respectiv Petrotel-Lukoil la categoria managementul deseurilor.
Astfel, premiul pentru Responsabilitate Sociala a revenit companiei Adrem Invest, pentru proiectul Scoala de Inovatie Adrem Invest. Editia din acest an a Scolii de Inovatie s-a desfasurat în licee din 18 orase din Romania. Elevii au înregistrat 70 de proiecte inovative, menite sa schimbe sau sa îmbunatateasca diferite domenii de activitate. Dintre acestea, 17 au fost selectate si sustinute. Celelalte proiecte nominalizate la categoria Responsabilitate Sociala au apartinut companiilor Mol Romania, Prospectiuni SA, Romgaz si Rompetrol.
La categoria Managementul Deseurilor compania Petrotel-Lukoil a fost desemnata castigatoare, pentru finalizarea ecologizarii celor cinci bataluri istorice. In acest proiect compania a investit peste 38 de milioane de dolari. Ca rezultat al proiectului, au fost extrase 450 de mii de metri cubi de deseuri petroliere de pe opt hectare de teren. Petrotel-Lukoil este prima rafinarie din Romania care a finalizat un astfel de proiect. Pe terenul curatat, compania ar putea construi un parc fotovoltaic de 12 megawati. Printre proiectele nominalizate la aceasta categorie s-au numarat cele ale Companiei de Proiect Getica CCS, CE Hunedoara, Nuclearelectrica si Romaltyn Mining.
Celelalte categorii pentru care s-au acordat Premiile Energy Oscars au fost: finantarea anului (castigator Franklin Templeton); tranzactia anului (castigator Romgaz); premiul pentru reusite extraordinare (castigator Institutul de Fizica si Inginerie Nucleara Horia Hulubei); premiera anului (castigator Amromco Energy); managerul anului (castigator Mariana Gheorghe, CEO la OMV Petrom); premiul pentru intreaga cariera (castigator profesor universitar dr. inginer Aureliu Leca).
Candidaturile pentru Premiile Energy Oscars au fost depuse intre 20 august si 20 octombrie, iar in competitie s-au inscris 44 de propuneri. (A.D.).