Fabryo, compania lider în România în categoria de vopsele și acoperiri decorative, parte a grupului AkzoNobel, susține organizația SOS Satele Copiilor România – pentru a asigura un cămin și perspectiva unei cariere pentru tineri. Astfel, Fabryo continuă să fie un membru activ în inițiativa globală AkzoNobel „Let’ s color”.
Fabryo a început în 2021 colaborarea cu SOS Satele Copiilor România
În 2022, parteneriatul a fost extins, prin proiecte și asistență pentru SOS Satele Copiilor la nivel național, cu sprijin financiar, donații de materiale de construcții și vopsele decorative și renovare cu personal specializat și voluntari din cadrul Fabryo a unor zone distincte dintr-unul dintre satele SOS. Totodată cooperarea include implicarea anumitor angajați Fabryo în a oferi cunoștințe, mentorat și oportunitatea de a face „job shadowing” – de a observa cum se desfașoară și în ce constă activitatea anumitor departamente din companie – pentru tinerii care urmează să facă un pas de la copilărie la stadiul și stilul de viață de adult.
„Cooperăm și susținem SOS Satele Copiilor din România în multe domenii. Dar cred că cel mai drag pentru noi, ca organizație, și pentru angajații noștri este să intrăm în contact cu copiii și cu adolescenții și să contribuim cu munca și cunoștințele noastre pentru a-i ajuta să aleagă un viitor loc de muncă și să înțeleagă mai bine cum să fie adulți independenți și responsabili – ca parte a YouthCan! – program al SOS Satele Copiilor. În 2022, am găzduit în sediul nostru din Popești-Leordeni peste 20 de adolescenți, le-am facilitat accesul la diferite informatii din compania noastra prin vizite în fabrică, workshop-uri tehnice și practice de aplicare a produselor decorative și am organizat pentru ei câteva workshop-uri axate pe educație financiară. Pe măsură ce se află în această etapă a vieții lor între copilărie și maturitate, trebuie să se pregătească pentru găsirea unui loc de muncă, pentru gestionarea cheltuielilor de zi cu zi, administrarea bugetului și așa mai departe. Unii dintre colegii noștri s-au implicat în toate aceste activități cu mult entuziasm și dăruire. Ei au fost foarte recunoscători că au șansa de a contribui pentru a le oferi tinerilor o perspectivă pozitivă asupra viitorului”, a declarat Alexandra Chirica, Director de Strategie și Marketing al Fabryo.
Sprijin financiar și donații pentru îmbunătățirea locuințelor
Produsele donate vor fi folosite pentru consolidarea și renovarea spațiilor de locuit pentru copii parte din SOS Satele Copiilor România. Sprijinul financiar va fi acordat adolescenților de la SOS Satele Copiilor România pentru a fi folosiți pentru educația și nevoile lor zilnice.
Mentorat și shadowing de locuri de muncă pentru adolescenți
Pas cu pas, în tranzitia de la copilărie la viața de adult, pot apărea multe întrebări și subiecte importante.
AkzoNobel vrea să ofere tinerilor o perspectivă asupra domeniului vopselelor decorative și materialelor de construcții, a diverselor posibile meserii din industrie, să le trezească interesul și să-i sprijine în procesul de alegere a unei profesii.
În zilele de job shadowing, angajații Fabryo oferă sprijin adolescenților veniți din SOS Satele Copiilor România:
- să descopere zona de afaceri a companiei;
- să înțeleagă cum funcționează un plan de afaceri, procesele și pașii de la stadiul de producție la cel de vânzare către magazine și până când produsele ajung în casele oamenilor;
- să descopere diferitele roluri și responsabilități în cadrul companiei în toate departamentele.
Atelierele de mentorat au fost dedicate educației financiare a tinerilor.
„Adolescența este o etapă de viață plină de experiențe minunate, dar și de provocări și momente speciale. Prin programul Youth Can! al SOS Satele Copiilor România tinerii sunt susținuți în această etapă de tranziție de la copilărie la viața independentă. Avem parteneri importanți alături de noi, iar prin activitățile organizate cu Akzo Nobel anul acesta am reușit să ajungem la peste 50 de tineri. Voluntarii din cadrul companiei au devenit adevărate modele pentru cei 22 de tineri pe care i-au mentorat: au facilitat ateliere de educație financiară, le-au arătat pașii în alegerea unei cariere, le-au vorbit despre oportunitățile și riscurile alegerii unei căi în afara țării, i-au introdus în diferite arii ale companiei și i-au invitat să testeze produsele AkzoNobel lăsându-le creativitatea să zboare. În plus, peste 30 de tineri din programele noastre au beneficiat de sprijin financiar din partea AkzoNobel pentru a-și dezvolta noile competențe necesare la locul de muncă. Au urmat cursuri profesionale, cursuri de condus în cadrul școlii de șoferi și au beneficiat de meditații școlare pentru a se pregăti pentru cele mai importante examene din viața lor. Suntem recunoscători pentru acest parteneriat și pentru oamenii minunați pe care i-am întâlnit”, a afirmat Andreea Ancuța, Consilier în cadrul programului YouthCan! Al SOS Satele Copiilor România.