Fundația BricoDépôt dă startul celei de-a 6-a ediții a programului de finanțare dedicat ONG-urilor – „Casele bune schimbă vieți”, prin care pot primi sprijin proiectele sociale menite să îmbunătățească condițiile de locuire a beneficiarilor din comunități defavorizate.
Cu un buget total de 250.000 de lei, campania va sprijini 5 proiecte care sa să se adreseze unui minim de 150 de beneficiari.
„Într-o lume în care accesul la un spațiu sigur și confortabil nu ar trebui să fie un privilegiu, ci un drept, continuăm să investim în comunități și să sprijinim inițiativele care oferă un cămin mai sigur și mai confortabil celor aflați în nevoie. De-a lungul edițiilor anterioare, am fost martori la schimbările pozitive pe care această campanie le-a adus în viața oamenilor: am reușit să îmbunătățim locuințe și adăposturi, am renovat centre comunitare sau spații dedicate studiului, am atins beneficiari de toate vârstele și am rescris împreuna cu ei povesti de viață. Suntem mândri de fiecare piatra pusă la temelia misiunii noastre și suntem recunoscători partenerilor noștri din ONG-uri, care transformă fiecare resursă oferită în proiecte cu impact real și durabil”, spune Georgiana-Andreea Brehuescu, Head of BricoDépôt Foundation & Community Investments Advisor în cadrul Brico Dépôt România.
Invităm ONG-urile să își depună candidatura pentru această etapă a programului, în care sunt eligibile proiectele ce vizează îmbunătățirea adăposturilor sau a centrelor de îngrijire destinate copiilor, vârstnicilor sau altor persoane vulnerabile, asigurarea de locuințe sigure și decente pentru persoanele din comunități defavorizate, dezvoltarea unor spații educaționale moderne care să sprijine procesul de învățare, precum și amenajarea unor centre sau cabinete medicale ce oferă servicii comunităților vulnerabile. De asemenea, proiectul vizează inițiative care creează spații de relaxare sau terapie pentru grupuri vulnerabile, precum și proiecte ce contribuie la îmbunătățirea accesului la utilități esențiale, cum ar fi apă, electricitate și canalizare.
Campania sprijină, de asemenea, intervenții în cazul unor calamități naturale, cum ar fi inundațiile, cutremurele sau alunecările de teren, oferind o mână de ajutor celor care au nevoie de susținere urgenta sau reconstrucție după dezastru.
Finanțarea poate fi utilizată și pentru achiziția de materiale de construcție și implementarea unor soluții de eficiență energetică menite să asigure un consum responsabil de resurse. Printre acestea se numără izolația termică și hidroizolantă a locuințelor, montarea de ferestre și uși eficiente energetic și integrarea unor surse alternative de energie, precum panourile solare sau fotovoltaice.
„Fiecare ediție a campaniei ne-a arătat impactul real pe care îl putem avea în comunități, oferind condiții mai bune de trai celor care au cea mai mare nevoie. În ultimii 5 ani, am sprijinit 32 de proiecte, investind aproximativ 320.000 de euro și oferind sprijin direct pentru peste 29.000 de beneficiari. Prin investițiile noastre an de an, ne dorim să fim aproape de poveștile și nevoile celor vulnerabili. Credem în puterea parteneriatelor și continuăm să ne implicam în comunități alături de ONG-uri dedicate, care împărtășesc aceeași viziune a construirii unui viitor mai bun”, declară Cătălin Mazilu, Director Operațiuni, Brico Dépôt România și Membru în Consiliul Director al Fundației BricoDépôt.
Calendarul ediției 2025
Campania debutează pe 11 martie 2025, iar ONG-urile interesate sunt invitate să depună proiecte în perioada 11-31 martie. Ulterior, acestea vor fi evaluate și jurizate pe data de 2 mai, urmând ca pe 12 mai să fie anunțate proiectele câștigătoare. Implementarea acestora se va desfășura în intervalul iunie-noiembrie 2025, iar în decembrie va avea loc procesul de evaluare și raportare a impactului.
Organizațiile interesate pot consulta regulamentul complet și detaliile despre procesul de aplicare accesând website-ul oficial Brico Dépôt România, în secțiunea dedicată Fundației Brico Dépôt.
Regulamentul complet al campaniei, criteriile de acordare a granturilor, formularul de aplicare și calendarul campaniei pot fi consultate, accesând website-ul oficial al Brico Depôt România, în secțiunea dedicată Fundației BricoDépôt.