Fundația Comunitară București și IKEA România lansează Fondul IKEA pentru Educație și Dezvoltare, în valoare totală de 225.000 de euro.
Aproximativ 42% dintre elevii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, adică dublu față de media europeană, potrivit unui studiu realizat în anul 2016 de Centrul de Evaluare si Analize Educaționale. În București, rata de absolvire a învățământului secundar este de 53,7%, similar cu media națională, iar 15,9% dintre elevi abandonează școala înainte de finalizarea studiilor preuniversitare.
În acest context, Fondul IKEA pentru Educație și Dezvoltare va susține proiecte care sprijină copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani în dobândirea de competențe care să asigure adaptabilitate pe piața forței de muncă, reducerea decalajelor cauzate de accesul diferit la resurse de învățare, dar și creșterea mobilității sociale.
“Pentru IKEA, copiii sunt cei mai importanți și credem că fiecare copil are dreptul la educație. Sperăm că acest fond va oferi oportunități educaționale importante pentru copii și tineri din România, inclusiv pentru cei dezavantajați, și că le va permite, în cele din urmă, să-și atingă potențialul”, a declarat Mircea Ilie, Sustainability Leader, IKEA România.
Cele două arii de interes ale fondului sunt educația în medii vulnerabile și educația prin joacă. Sunt vizate inițiative care susțin dezvoltarea de competențe precum gândirea critică, rezolvarea de probleme complexe, științe, autonomie în învățare, care sprijină copii și tineri din medii vulnerabile să își continue studiile, îi pregătesc pentru inserția pe piața muncii și îi motivează să se implice în viața comunității.
Fundația Comunitară București este partenerul IKEA România în dezvoltarea și implementarea Fondului IKEA pentru Educație și Dezvoltare.
“Credem că prin educație putem crește comunități puternice. Prin acest fond, vrem să susținem oameni care pot schimba modul în care se face învățarea, pentru copii și tineri mai pregătiți și mai implicați în comunitatea lor. Căutăm proiecte cu abordări noi, inedite, pentru a reduce decalajele dintre copii, școală și, ulterior, piața muncii”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București.
Fondul IKEA pentru Educație și Dezvoltare va acorda suma totală de 75.000 de euro pe an, pentru un număr estimativ de trei proiecte, pentru o perioadă de trei ani.
Ideile de proiecte vor fi trimise printr-o scrisoare de intenție până pe 4 februarie 2019, pe platforma programului, după care un juriu independent va face o selecție, iar propunerile selectate vor fi invitate să înscrie varianta completă a proiectelor.
Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic sau echipe compuse din minimum trei persoane constituite ca grupuri de inițiativă, fără personalitate juridică, care vor desfășura activitățile propuse în București sau în județul Ilfov. (A.D.).