Anul trecut Fundatia Ikea a oferit 104 milioane de euro in granturi si donatii de bunuri catre 40 de parteneri din 46 de tari. Totodata, peste 178 de milioane de copii se bucura in prezent de conditii mai bune de viata, ca urmare a programelor finantate din 2009 si pana in prezent de catre organizatie.
Majoritatea copiilor provin din India, unde Fundatia Ikea intervine in comunitate de 15 ani. Anuntul a fost facut cu ocazia prezentarii raportului anual al Fundatiei.
“Nu a fost usor sa atingem acest obiectiv, dar de-a lungul anilor am crescut constant si am dezvoltat parteneriate inovatoare cu organizatii, ajutand in acest fel milioane de copii vulnerabili proveniti din unele dintre cele mai sarace comunitati din lume”, a declarant Per Heggenes, CEO al Fundatiei Ikea.
Implicarea Fundatiei Ikea este foarte diversa, pornind de la initiative comunitare simple dar importante, cum ar fi furnizarea de vaccinuri sau vitamine si pana la programe de sprijinire a intregii comunitati.
Printre alte informatii incluse in raportul Fundatiei Ikea se numara:
- In 2014, Fundatia a oferit granturi in valoare de 10 milioane de euro pentru dezastre si cazuri de urgenta. Aici se include si cea mai mare donatie realizata de Fundatie pentru cazuri de urgenta, in valoare de 5 milioane de euro, pentru Medici Fara Frontiere, cu scopul de a lupta pentru eradicarea ebola in Africa de Vest;
- Pana la finalul anului trecut, Fundatia a ajutat 1,2 milioane de bebelusi din India sa aiba acces la servicii de ingrijire de specialitate prin intermediul UNICEF;
- Fundatia a oferit 6.000 de jucarii Ikea in 2014 pentru kit-urile Early Childhood Developments ale UNICEF. Acestea au fost trimise in 11 tari, inclusiv in Siria, Sierra Leone, Irak si Afganistan. De asemenea, organizatia a donat 150.000 de saltele, cuverturi si paturi Ikea catre agentia pentru refugiati a Natiunilor Unite (UNHCR), beneficiarii fiind refugiati sirieni care traiesc in Irak. (A.D.).