Fundatia Vodafone Romania sustine Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu” si investeste peste 100.000 de euro, in Departamentul de Terapie Intensiva Nou Nascuti si in Compartimentul de Cardiologie, Sectia Pediatrie II.
“Ne dorim in permanenta sa oferim conditii din ce in ce mai bune pentru nou-nascuti, iar prin sprijinirea departamentului de terapie intensiva din cadrul spitalului Grigore Alexandrescu ajutam la imbunatatirea actului medical si, implicit, la reducerea mortalitatii neonatale, prin asigurarea unui standard ridicat de tratament si ingrijiri specifice. Mai mult, compartimentul de cardiologie a fost dotat cu un ecocardiograf nou si performant, care ofera de acum conditii imbunatatite de lucru specialistilor in cardiologia pediatrica”, a spus Angela Galeta, Director, Fundatia Vodafone Romania.
Fundatia Vodafone Romania a finantat, in cei 17 ani de activitate, peste 848 de programe in domeniile sanatate, educatie, servicii sociale pentru familii si varstnici, integrarea sociala a persoanelor cu dizabilitati, pentru categorii defavorizate fizic, social si economic. Pana in prezent, Fundatia Vodafone Romania a investit 20 milioane euro in proiecte desfasurate de organizatiile non profit partenere. (A.D.).