Compania Gral Medical a reușit să depășească previziunile bugetare și să înregistreze o creștere a cifrei de afaceri cu 22% în primele 8 luni din 2023 față de perioada similiară a anului anterior.
Compania a inițiat un amplu proiect de investiții pentru deschiderea de spitale, urmând un concept cu totul nou, pornind de la aparatură, circuitul pacientului și dotarea spitalelor cu surse de energie regenerabilă. Proiectul de investiție a spitalului oncologic din Ploiești a ajuns la un grad de realizare de peste 50%, este singurul spital din România care va utiliza energia geotermală concomitant cu un sistem de panouri fotovoltaice. Gral Medical și-a propus să investească în energia verde atât pentru spitalele noi deschise, cât și pentru cele existente, acolo unde este posibil.
Compania și-a stabilit un buget de investiții de aproximativ 13 milioane de Euro pentru construirea a 2 spitale oncologice de tip greengield, iar concomitent să își mărească rețeaua de clinici în provincie. Cea mai noua investiție este clinica din orașul Pitești, ce se va deschide la începutul trimestrului 4 din 2023, ea va oferi servicii de consultații și investigații de specialitate pentru aproximativ 17 specialității medicale dotate cu aparatură de top. Odată cu deschiderea clinicii din Pitești, pacienții din județul Argeș vor putea efectua rapid toate serviciile de ambulatoriu și paraclinic, acoperind totodată și cererea venită din partea pacienților din cadrul spitalului OncoFort Pitești. În clinica Gral din Pitești vor oferi consultații și investigații medici cu prestigiu din Argeș, dar și din capitală.
Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar ȋn prezent este lider pe segmentul oncologic și al analizelor de laborator din capitală. Cele mai importante două firme ale grupului Gral sunt: Gral Medical și Medical Center Gral.