ING Bank România lansează campania „Vești bune pentru finanțele tale” pentru a sprijini tot mai mulți români să beneficieze de soluțiile oferite de Banometru, primul program complet gratuit de sănătate financiară, dezvoltat de Asociaţia Educaţie pentru Viaţă Reală (AEVR), Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), în parteneriat cu ING Bank.
Până în prezent, peste 20.800 de persoane au accesat serviciile Banometru, participând la cursuri online sau offline, webinarii și ședințe de coaching oferite gratuit de specialiștii din echipă.
În perioade de incertitudine, oamenii pot fi mai vulnerabili în relația lor cu banii. De aceea, ING Bank aduce vești bune – Banometru este instrumentul potrivit și personalizat pentru a deveni sănătoși financiar, pentru a ști cum putem gestiona un moment financiar dificil sau cum putem lua decizii mai bune. Potrivit analizei de impact, un procent de 80% dintre beneficiarii programului susțin că iau decizii financiare mai bune și au un comportament mai responsabil.
„Mai mult ca oricând, sănătatea financiară devine un subiect esențial pentru fiecare dintre noi. Pentru ING, este una dintre cele mai importante componente ale strategiei de sustenabilitate. Banometru este unul dintre parteneriatele inițiate cu societatea civilă și singurul program de sănătate financiară de pe piață care oferă informație și sprijin concret, gratuit, celor care au nevoie de mai mult sprijin în momente dificile. Am descoperit că 75% dintre persoanele care au urmat programul și-au menținut comportamentul financiar învățat, iar 76% dintre beneficiari s-au transformat în ambasadori ai Banometru, recomandând programul celor din jur. Cei 6 ani de program și evoluția celor care l-au parcurs dovedesc clar că programul funcționează. Banometru poate fi acea veste bună de care avem nevoie într-o perioadă de volatilitate crescută, pentru a ne ajuta să luăm decizii potrivite pentru sănătatea noastră financiară. De aceea, am lansat campania «Vești bune pentru finanțele tale», sperăm ca mesajul nostru să ajungă la cei care au nevoie de acest program și să se înscrie pentru a primi sprijinul de care au nevoi.”, a declarat Alexandra Maier, Manager Sustenabilitate ING Bank România.
Banometru – soluție unică pentru sănătatea financiară a românilor
Îmbunătățirea vieții în general, a deciziilor financiare, asigurarea unei stabilități și dobândirea de surse suplimentare de venit sunt principalele motivații ale celor care urmează programul de sănătate financiară. De asemenea, 52% dintre beneficiari și-au făcut un plan de cheltuieli, 40% au creat un fond pentru urgențe, iar 27% au mai multe surse de venit, contribuind, astfel, substanțial la reducerea vulnerabilității lor financiare. Un procent de 47% dintre beneficiari declară că au reușit să devină consultanți, la rândul lor, pentru cei din familie sau prieteni, deși Banometru a fost prima experiență financiară pentru 78% dintre cei înscriși.
„Putem spune că Banometru este și despre procesul personal de autocunoaștere a unui comportament financiar. Urmând ședințele de coaching, am descoperit care este valoarea muncii mele, fiind mult mai motivată în a găsi soluțiile potrivite pentru mine. Am învățat să folosesc constructiv întrebarea «De ce?». Mă simt în siguranță, pentru că știu că aici voi găsi rezolvări la situații complicate. Am înțeles că atunci când primesc sprijin este mult mai ușor să parcurg drumul către ceea ce îmi doresc. Cu ajutorul Banometru am evoluat, m-am descoperit, am înțeles de ce este important să mă prețuiesc și să folosesc mai bine resursele pe care le am”, spune Andreea, beneficiar al programului Banometru.
Personalizarea sesiunilor de coaching în funcție de nevoile fiecărei persoane este principalul diferențiator al programului. Astfel, sub îndrumarea specialistului financiar, fiecare participant își poate contura propriul plan de gestionare a banilor și poate renunța la acele comportamente care îi afectează stabilitatea financiară (achiziții nepotrivite, acumularea de datorii, lipsa unor economii etc.).
„Este important să investim timp, dar și să schimbăm comportamente, pentru a ne îmbunătăți relația cu banii. Soluțiile oferite de specialiștii din cadrul programului Banometru sunt personalizate, realiste și aplicabile. Ne-am propus, alături de partenerii noștri ING Bank și Asociația pentru Relații Comunitare (ARC), să susținem tot mai mulți români care vor să învețe să-și gestioneze sănătos banii, pentru a-și rezolva dificultățile financiare cu care se confruntă. Anul acesta, programul s-a extins la nivel național și vom continua să ne adresăm tuturor românilor din țară, mai ales în acest context dificil în care ne aflăm, marcat de incertitudine și schimbări rapide”, a afirmat Cornel Ionescu, fondator AEVR și coach Banometru.