Comunicarea prin materiale promoționale de tip outdoor este caracteristică societății actuale și face parte din modul în care interacționează oamenii cu companiile. Ulterior utilizării acestora, materialele promoționale devin deșeuri, cele mai multe fiind distruse prin incinerare.
Conform unui studiu Eurostat, în 2020, România se afla la coada clasamentului în privința ratei circulare de reutilizare a materialelor, reutilizând doar 1.3% din totalul produselor care ar fi putut fi reutilizate.
Reutilizarea creativă a materialelor va fi realizată de Remesh, care va transforma materialele furnizate de ING în produse ce pot fi utilizate pentru mai mult timp. ING Bank se numără printre companiile care își transformă materialele publicitare în produse promoționale, prin colaborarea cu această unitate protejată, dedicată angajării și integrării persoanelor cu dizabilități.
Angajamentele ING Bank pentru mediu vizează în primul rând finanțările și sprijinul clienților în tranziția către economia verde, fiind însă completate de diminuarea impactului negativ din operațiuni, alături de eforturile pentru sănătate financiară.
Printre cele mai recente măsuri adoptate de bancă se numără:
- tranziția portofoliului de carduri, începând cu luna mai, către o alternativă mai prietenoasă cu mediul, din plastic reciclat. Datorită acestei decizii, banca va reduce amprenta de carbon a cardurilor nou-emise cu 75%.
- participarea, în calitate de coordonator de sustenabilitate, la acordarea unui credit sindicalizat în valoare de 127 milioane Euro pentru Green Group, lider de piață în sectorul reciclării deșeurilor.
- elaborarea unui ghid pentru identificarea și procesarea facilă a tranzacțiilor sustenabile în segmentul companiilor medii și mici și acordarea primului credit sustenabil pentru antreprenorii IMM, urmat deja și de alte finanțări, în valoare totală de 18 milioane Euro, în zonele de energie regenerabilă și economie circulară (ex. împrumut de 6 milioane Euro acordat grupului român Promateris, lider pe segmentul de ambalaje compostabile în Europa Centrală și de Est, pentru dezvoltarea capacității de producție, dar și un credit de 2 milioane de euro pentru Simtel Team, companie românească de inginerie şi tehnologie, pentru achiziția de panouri solare și instalarea acestora).
„În ING Bank, dezvoltăm permanent produse și servicii pentru clienții noștri (corporate și persoane fizice deopotrivă), dar și programe sociale care să sprijine sănătatea financiară și tranziția către o economie sustenabilă. Avem ambiția de a deveni banca pentru sustenabilitate, iar anul acesta am continuat să facem pași concreți în această direcție și să fim atenți la efectele asupra mediului pe care le au acțiunile noastre. Dincolo de inițiativele dezvoltate exclusiv pentru aceste obiective, încercăm să adaptăm modul de a face business, așa încât să ne unim forțele atât pentru inovație și o experiență superioară a clientului, cât și pentru un impact negativ mai mic asupra mediului. Un astfel de exemplu este aplicația SoftPOS, aplicația care permite oricărui comerciant să renunțe la POS și să folosească telefonul. Ne propunem să mai facem un pas, iar începând cu anul viitor, toate materialele de publicitate pe suport outdoor (mesh, bannere, prisma print) pe care le producem în cadrul campaniilor noastre de marketing vor fi reutilizate, prelungind astfel ciclul de viață al produsului”, a declarat Alexandra Maier, Manager Sustenabilitate ING Bank.
ING Bank marchează astfel Ziua Sustenabilității, o campanie creată de Ambasada Sustenabilității.