În ultimii ani, s-au recunoscut atât la nivel național, cât și european, rolul și importanța educației financiare și introducerea unor concepte teoretice, dar și a unor exerciții în cadrul activităților educaționale, inclusiv în programa școlară, la diferite niveluri de învățământ.
Studiile recente arată faptul că România se situează sub media europeană, în ceea ce privește alfabetizarea financiară, ținând cont de aspecte legate de înțelegerea și gestionarea finanțelor, de diverse servicii disponibile. De aceea, este esențial ca procesul de învățare să înceapă din școală, cât mai devreme, pentru a putea corela mai ușor acțiunile și deciziile, de a anticipa anumite probleme și riscuri care pot apărea în viața de zi cu zi.
Învățarea conceptelor și a unor principii financiare simple legate de circulația banilor în economie sau administrarea resurselor financiare în viața cotidiană sau în cadrul unor afaceri pot fi explicate la clasă de către profesori, pe înțelesul elevilor de gimnaziu, utilizând kitul digital de materiale educaționale Junior Achievement, pe teme de Educație financiară și economică.
Prin proiectul educațional Sensul banilor, Junior Achievement (JA) România și Asirom vor susține, în anul școlar 2021-2022, 3.000 de elevi din instituții de învățâmânt din diferite localități din țară, din mediul urban, mic urban și rural, să își dezvolte cunoștințele și abilitățile specifice educației financiare, necesare pentru viitor, pentru a-i responsabiliza și a-i pregăti să devină independenți și capabili să ia deciziile corecte, în situații reale.
„Susținerea educației reprezintă unul dintre pilonii de bază ai strategiei de responsabilitate socială Asirom. Educația financiară pe care copiii noilor generații o primesc pune bazele unei societăți moderne și le va contura viitorul. Asirom își propune să se implice activ în programele de educație financiară în școli, prin intermediul angajaților și al partenerilor, și să devină un susținător activ al comunităților în care își desfășoară activitatea. Împreună, putem asigura viitorul prin educație”, afirmă Cristian Ionescu, Președinte al Directoratului Asirom.
Parcurgând pe platforma JA InspireTM resursele disponibile, împreună cu profesorii lor, elevii vor afla răspunsuri la câteva întrebări esențiale:
- Ce rol au banii în viața de zi cu zi?
- Cum ne putem administra corect resursele?
- Cum luăm cele mai bune decizii legat de finanțe?
- Cum pot fi folosiți inteligent banii într-o mică afacere?
„Pregătirea elevilor pentru viitor și pentru rolurile pe care și le vor asuma după terminarea studiilor – de consumator, angajat sau antreprenor – este deosebit de importantă și, în procesul educațional, ar trebui să fie implicați toți actorii relevanți, atât din mediul familial, școlar, cât și din cel de business și din societatea în ansamblu. Prin colaborarea cu Asirom în cadrul acestui proiect, vom putea aduce la clasă, în instituțiile de învățământ selectate, activități learning by doing, și îi vom sprijini pe profesori și elevi, prin training și materiale educaționale gratuite, accesibile pe o platformă interactivă, pentru învățarea unor noțiuni de bază, pe teme de educație financiară”, spune Alice Duțu, Director Programe, Junior Achievement România.