Kaufland România își consolidează prezența în sudul litoralului prin deschiderea celui de-al doilea magazin în municipiul Mangalia. Prin această investiție, compania creează 70 de noi locuri de muncă în economia locală și atinge pragul de 180 de magazine în rețeaua națională.
Situat pe strada General Vârtejanu, Nr. 1, noul hipermarket are o suprafață totală de circa 5.000 mp, dintre care peste 2.700 mp sunt destinați spațiului interior de vânzare. Acesta se distinge de alte magazine din rețea printr-un design inovator și sustenabil, având un acoperiș verde cu o suprafață de 2765 mp și perete verde din plante agățătoare care acoperă peste 500 mp, pe două dintre fațadele magazinului. Aceste elemente contribuie la reducerea amprentei de carbon a clădirii, îmbunătățirea calității aerului și crearea unui mediu plăcut pentru comunitatea locală.
Magazinul se va deschide pentru public joi, 20 iunie, și va funcționa zilnic între orele 07:30-22:00 de luni până sâmbătă, și între 08:00-20:00 duminica. Cu ocazia inaugurării, clienții vor fi întâmpinați în magazin cu promoții speciale la produse alimentare și nealimentare, în limita stocului disponibil. Printre produsele aflate la reducere se numără: ceafă de porc fără os, la 21,99 lei/kg, preț redus de la 29,99 lei, detergent lichid Lavandera, 4,5 litri, la 45,99 lei, preț redus de la 73,99 lei, precum și întreaga gamă de accesorii auto, redusă cu 30%.
Parcarea dispune de o capacitate totală de 235 locuri, dintre care 10 sunt destinate persoanelor cu dizabilități, 10 părinților și 3 locuri cu acces la stația de încărcare a mașinilor electrice. De asemenea, clienții vor beneficia de copertine metalice pentru umbrirea autoturismelor parcate, precum și locuri special amenajate pentru biciclete.
În linie cu angajamentul companiei față de protejarea mediului, noul magazin Kaufland din Mangalia pune la dispoziția clienților sisteme de colectare separată, precum:
- În interiorul magazinului, clienții vor găsi un automat de reciclare, de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Pot aduce aici și ambalaje din PET, sticlă și metal (cu volum de până la 3 litri), garanția de 0,50 RON fiind restituită doar pentru ambalajele cu simbolul „Ambalaj cu garanție” tipărit pe etichetă.
- În spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase de la intrarea în magazin, clienții pot aduce pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor fi recompensați pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară. Recipientele care pot fi aduse în acest spațiu de reciclare includ sticlele goale de plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Clienții pot primi voucherele de reducere de la Biroul de Informații din magazin.