Kaufland România împreună cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile anunță rezultatele celui de-al doilea apel de proiecte al anului 2021 în cadrul programului „În Stare de Bine”. Astfel, au fost selectate 16 organizații neguvernamentale care vor primi finanțare în valoare totală de peste 2.600.000 lei pentru următoarele 6 luni.
Cele 16 proiecte propuse spre finanțare acoperă domeniile de acțiune ale programului – cultură, sport și viață sănătoasă și vizează cu prioritate grupuri vulnerabile din întreaga țară, printre inițiative numărîndu-se:
- Program integrat de servicii pentru viață activă și sănătoasă pentru persoanele vârstnice din Bacău, ce include servicii sociale, medicale și de îngrijire la domiciliu pentru cei bolnavi și încurajarea unui stil de viață sănătos și activ pentru cei rămași singuri;
- Ateliere de desen, street dance, implicare civică și spectacole de jonglerie pentru copiii și tinerii din comunele Dumești, Țigănești și Ungheni (Iași), proveniți din familii vulnerabile;
- Sprijin și consiliere pentru persoanele diagnosticate cu boala Charcot Marie Tooth, din toată țara;
- Program inovator care folosește șahul ca metodă de dezvoltare personală și incluziune pentru copiii din cartierul Sătmărel (Satu Mare) și șase localități din județele Vaslui și Iași;
- Program de sprijin pt mamele cu copii mici din comunitatea marginalizată din Dârvari (comuna Ciorogârla – Ilfov) – sprijin pentru obținerea actelor de identitate, analize și controale medicale, pachet sanitar, educație pt viață sănătoasă;
- Ateliere culturale și de exprimare artistică pentru tineri cu deficiențe de auz și vorbire din București, Buzău și Focșani;
- Activități sportive pentru copii cu părinți navigatori, care sunt supuși riscului de vulnerabilitate emoțională ca urmare a plecării unuia dintre părinți pe mare;
- Program de asistență medicală pentru viitoare mame din Onești și Moinești (județul Bacău), care provin din medii defavorizate.
Alături de acestea, alte 7 proiecte se numără pe lista de rezervă. Proiectele propuse spre finanțare au fost selectate dintr-un total de 210 proiecte trimise în competiție în perioada 23-25 iunie 2021, nevoia de finanțare a tuturor acestor proiecte depășind 7,3 milioane de euro.
„Alături de partenerii de la FDSC, continuăm cel mai generos program de finanțare dedicat sectorului non-profit din România, prin care, anual, 1 milion de euro în granturi nerambursabile sprijină proiecte pentru comunități. Anunțăm acum proiectele câștigătoare ale celui de-al doilea apel din 2021, care s-au remarcat prin coerență și diversitate în acțiunile propuse, dovadă că ONG-urile își cunosc foarte bine beneficiarii. Felicităm toate organizațiile și le urăm succes în implementare”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Programul #ÎnStareDeBine este susținut de Kaufland România și implementat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Valoarea totală a granturilor nerambursabile alocate în cadrul programului se ridică la 1 milion de euro anual.
Programul #ÎnStareDeBine se adresează tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă și care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Acesta este susținut de Kaufland România și implementat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Valoarea totală a granturilor nerambursabile alocate anual în cadrul programului se ridică la 1 milion de euro.