Kaufland România împreună cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, organizatorii programului „În stare de bine”, anunță rezultatele pentru prima parte a anului 2019. Astfel, după primul apel de proiecte au fost selectate 11 organizații non-guvernamentale care vor primi finanțare în valoare totală de peste 450.000 de euro.
Primul apel de proiecte s-a desfășurat în luna aprilie, când au fost înscrise 222 de propuneri, dintre care 11 au fost desemnate câștigătoare. Organizațiile non-guvernamentale au intrat în concurs cu proiecte din cele trei domenii de acțiune ale programului: cultură, sport și viață sănătoasă, iar prioritare au fost cele care vizează grupuri vulnerabile din întreaga țară.
Cel de-al doilea apel de proiecte din acest an a avut loc între 11-13 iunie și a totalizat 188 de propuneri de proiecte trimise în competiție. Acestea vor fi jurizate în perioada imediat următoare, iar rezultatele urmează să fie anunțate în cursul lunii august.
În anul 2019, programul „În stare de bine” va desfășura și proiectul Creștem ONG-uri, prin intermediul căruia organizațiile non-guvernamentale sunt susținute în dezvoltarea lor din punct de vedere organizațional. Pentru a avea acces la Creștem ONG-uri, doritorii s-au putut înscrie online, în perioada 24.04 – 10.05.2019, precizând motivaţia şi interesul lor pentru a participa la program. Astfel, din 70 de aplicaţii au fost selectate 29 de organizații din 16 localități din România, care activează în domenii precum servicii sociale, sport, cultură, tineret.
Organizațiile care au intrat în program vor primi consultanță, îndrumare specializată și mentorat din partea experţilor Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile până la finalului anului 2019 în domenii precum comunicare, management financiar, evaluarea impactului, strângere de fonduri, managementul voluntarilor. Astfel, programul își propune creșterea numărului ONG-urilor care desfășoară o activitate eficientă în sprijinul comunităților din care fac parte.
Programul #ÎNSTAREDEBINE se adresează tuturor asociațiilor, fundațiilor și federațiilor care dezvoltă proiecte în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă și care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile, valoarea maximă a finanțării acordate pentru un proiect fiind de 235.000 lei (aproximativ 50.000 euro). O atenție specială în finanțare este acordată proiectelor pentru zonele rurale: cel puțin 25% din totalul proiectelor sprijinite se adresează comunităților și beneficiarilor din mediul rural.
Începând cu anul 2019, programul a alăturat componentei de finanțare propriu-zisă a proiectelor și o componentă de dezvoltare efectivă a ONG-urilor. Astfel, organizațiile care depun proiecte pot aloca până la 20% din bugetul proiectului propus pentru activități care să contribuie la dezvoltarea sustenabilității și impactului organizației. Mai mult decât atât, programul pregătește o serie de traininguri, workshop-uri, sesiuni de consultanță și schimb de experiență pentru organizații neguvernamentale din întreaga țară.
„În Stare De Bine este cel mai important program de finanțare al Kaufland România, prin intermediul căruia ne-am propus să susținem sectorul non-profit și să oferim sprijin comunităților din România. Numărul record de înscrieri din al doilea an În Stare De Bine ne arată cât de necesar este un astfel de program și ne bucură interesul ONG-urilor de a dezvolta proiecte din domeniile sport, cultură și viață sănătoasă.”, a afirmat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Programul #ÎNSTAREDEBINE este susținut de Kaufland România și implementat cu sprijinul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Valoarea totală a granturilor nerambursabile alocate de „În stare de bine” se ridică la 1 milion de euro. (A.D.).