Fundația Hope and Homes for Children și Kaufland România au inaugurat casa de tip familial „Felicia”, prima casă de tip familial dezvoltată de Fundație în cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament „Elena Doamna” din Piatra Neamț. Datorită susținerii financiare în valoare de 200.000 euro oferite de Kaufland România, copiii care părăsesc acest centru vor avea condiții de trai și dezvoltare propice, ceea ce le va asigura un start mai bun în viață după părăsirea sistemului de protecție. Casa de tip familial ,,Felicia” este prima dintr-un parteneriat între Fundație și Kaufland România, desfășurat în perioada 2017-2020, ce cuprinde trei case de tip familial în județul Neamț și un Centru de Tranzit în județul Botoșani.
La eveniment au participat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, Cristina Păvăluță, director Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Neamț, Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Bianca Stegeran, director național adjunct Hope and Homes for Children. Casa a fost mobilată și decorată în întregime cu produse oferite de JYSK România.
Hope and Homes for Children a început procesul de dezinstituționalizare (închidere a orfelinatelor) în județul Neamț în parteneriat cu DGASPC Neamţ în anul 2014, în baza unui protocol de colaborare în vederea reformării fundamentale a sistemului de protecție a copilului din județ. La momentul respectiv, în județul Neamț mai funcționau trei centre de plasament în care erau instituționalizați 245 de copii și tineri. În 2016, a fost demarat procesul de închidere a Centrului de Plasament „Elena Doamna” în care trăiau 108 de copii. În urma evaluărilor individuale, Hope and Homes for Children a identificat cele mai bune alternative de transfer pentru copiii din acest orfelinat: 20 de copii au fost reintegrați în familiile naturale sau extinse, primind sprijin pentru crearea condițiilor optime pentru revenirea copiilor în familie, 12 copii au fost plasați în asistență maternală, 28 de tineri au părăsit sistemul de protecție din care 11 au primit sprijin din partea Hope and Homes for Children pentru a-și începe viața pe cont propriu. Pentru cei 47 de copii, cu vârste între 12 și 24 de ani, care au mai rămas în Centrul de Plasament „Elena Doamna”, Hope and Homes for Children dezvoltă patru case de tip familial.
Construcția casei de tip familial „Felicia” a fost demarată în anul 2018 în contextul parteneriatului strategic dintre Hope and Homes for Children și Kaufland România, pe un teren pus la dispoziție de Consiliul Județean Neamț. Aceasta este prima din cele trei case care vor fi construite cu sprijinul Kaufland România și date în folosință în anul 2020. Cea de-a patra casă de tip familial din cadrul procesului de închidere a Centrului de Plasament „Elena Doamna”, dezvoltată cu sprijinul unei alte companii, va fi dată în folosință în 2019.
,,Kaufland România și-a asumat misiunea de a fi alături de comunitatea locală și sprijină instituțiile în lupta de a oferi o viață mai bună copiilor din Piatra Neamț. Uneori, familia înseamnă o mână de oameni din jur cărora le pasă. De aceea, familia Kaufland România, ce cuprinde peste 15.000 de membri, este alături de cei 12 copii din Piatra Neamț și a decis să sprijine Fundația Hope and Homes for Children în construcția acestei prime case, cu o investiție de 200.000 euro – și care va fi urmată de ridicarea a încă două case și un centru de tranzit în județul Botoșani. O casă de tip familial modernă, cu toate dotările, în care copiii dezinstituționalizați pot trăi ca într-o familie, îi ajută să aibă o dezvoltare sănătoasă și șanse mai mari la un viitor mai bun.
Aici, fiecare copil are biroul său, patul său, acces la o sufragerie, la o bucătărie, pot sta afară în curte – lucruri care deși pot părea normale, ele înseamnă atât de mult pentru acești copii care nu au avut până acum acces la astfel de lucruri.
Kaufland își aduce astfel contribuția la demersul de modernizare a sistemului într-unul care oferă copiilor șanse la o dezvoltare sănătoasă, la educație, dreptul la un mediu familial și un start mai bun în viață. Implicarea face diferența.” – Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România
„De fiecare dată când deschidem o casă de tip familial, deschidem o poartă spre viitor pentru un copil sau un tânăr. Aceasta este prima casă dintr-o serie de patru pe care le dezvoltăm pentru 47 de copii și tineri din Centrul de Plasament «Elena Doamna» și prima casă de acest tip din județ. Mulțumim partenerilor de la DGASPC Neamț alături de care lucrăm la procesul de dezinstituționalizare în județ și mulțumim companiei Kaufland România care înțelege cât de important este pentru acești copii un nou start în viață.” – a declarat Bianca Stegeran, director national adjunct, Hope and Homes for Children
***
Despre Hope and Homes for Children România
Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 57 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, au fost dezvoltate 105 case de tip familial, 5.810 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 457 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 ţări şi o reţea de 122 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilităţii ecologice şi sociale este un aspect esenţial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor Kaufland de CSR sunt desfăşurate în parteneriat cu asociaţii nonguvernamentale regionale sau naţionale. Pe lângă educaţie, Kaufland sprijină proiectele dedicate protecţiei mediului înconjurător şi pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viaţă sănătos. www.kaufland.ro.