KFC si Pizza Hut Romania vor dona suma de 117.000 euro pentru programul ,”Vreau in clasa a noua’’, in parteneriat cu World Vision.
Campania s-a desfasurat in luna octombrie, in toate restaurantele KFC si Pizza Hut din tara. Pentru al noualea an consecutiv, cele doua companii sustin programul World Vision atat prin strangerea de fonduri in restaurantele proprii, cat si in calitate de sponsor.
Programul ”Vreau in clasa a noua’’ va sustine 175 de copii cu o situatie financiara dificila, cu 55 de elevi mai mult fata de 2016, cand 120 de copii au primit burse ca urmare a acestei campanii.
”Accesul la educatie reprezinta cheia catre integrarea sociala, catre progresul societatii. Absenta resurselor este principala cauza a abandonului scolar. Din nefericire, multi copii cu potential sunt nevoiti sa abandoneze drumul catre un viitor mai bun. Pentru a-i ajuta sa progreseze, am decis sa devenim parteneri ai World Vision in programul ,,Vreau in clasa a noua”. In cei noua ani am reusit sa ajutam peste 830 de copii sa mearga la liceu. Succesul acestei campanii se datoreaza atat clientilor, cat si angajatilor KFC si Pizza Hut, care s-au implicat in strangerea de fonduri”, spune Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC si Pizza Hut Romania.
Campania “Vreau in clasa a noua” s-a desfasurat in toate restaurantele KFC si Pizza Hut din tara, intre 1 si 31 octombrie 2016. Clientii au avut posibilitatea de a dona bani pentru copiii inscrisi in programul World Vision, in urnele special amenajate in restaurante, fara sa fie conditionati de achizitionarea de produse.
Copiii selectati pentru programul ”Vreau in clasa a noua’’ provin din familii cu o situatie materiala dificila. In criteriile de selectie pentru program se regasesc atat rezultatele scolare, cat si dorinta elevilor de a-si continua studiile. Prin intermediul acestui program, copiii selectati pot beneficia pe parcursul ciclului liceal de un sprijin lunar in valoare de 250 de lei, care le acopera cheltuielile necesare pentru scoala si le ofera acces la activitati educative si de socializare.
Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare initiativa internationala din sectorul privat, lansata de YUM! Brands Inc. al carei beneficiar este World Food Programme, o subsidiara a Organizatiei Natiunilor Unite. (A.D.).