Programul „Nu mi-e frica”, prin care Asociatia Little People ofera interventii specializate de suport psihosocial pentru 2.000 de copii cu afectiuni oncologice, beneficiaza, de la inceputul acestui an, de sustinerea Lidl Romania.
Astfel, compania a donat 100.000 de euro pentru realizarea unui numar de 2.000 de kit-uri terapeutice „Leul Curajos”. Incepand din septembrie 2016 si in 2017, acestea vor fi oferite gratuit fiecarui copil si adolescent internat in centrele oncopediatrice din tara cu care organizatia colaboreaza.
Pentru copiii si adolescentii bolnavi de cancer, teama de necunoscut este cea mai puternica. Asadar, Lidl, alaturi de Little People, isi propune sa ii ajute pe acestia sa devina mai familiarizati cu procedurile medicale, dar si cu etapele si transformarile tratamentului, prin intermediul kit-ului terapeutic „Leul Curajos”, dezvoltat in cadrul programului „Nu mi-e frica”, initiat de asociatie.
Pe langa mascota terapeutica – Leul Curajos -, kit-ul va contine si instrumente medicale, o scala a durerii si a imunitatii, o carte de activitati si un jurnal, dar si rechizite, bandane si insigne. Toate acestea vor fi cuprinse intr-un ghiozdan personalizat, care urmeaza sa fie daruit fiecarui copil si adolescent internat incepand din septembrie 2016 in centrele de oncopediatrie cu care Little People colaboreaza.
„Afectiunile oncologice reprezinta un subiect foarte sensibil pentru noi toti, asadar am pornit acest parteneriat cu Asociatia Little People din dorinta de a le oferi sprijin copiilor si parintilor deopotriva. Tratamentul oncologic presupune transformari care adesea ii iau prin surprindere pe pacienti, mai ales atunci cand vorbim despre copii, care nu trebuie sa lupte doar cu durerea, ci si cu izolarea sociala si adaptarea la un mediu complet nou, departe de reperele familiare pentru ei: colegi, prieteni, scoala. Fiecare dintre cele 2.000 de ghiozdane terapeutice a fost conceput astfel incat sa reprezinte un prim contact cu tot ceea ce presupune tratamentul. Elementele componente au fost personalizate pentru doua categorii de varsta, copii si adolescenti, iar pentru dezvoltarea lor asociatia a colaborat cu artisti care au expertiza in domeniu, dar si cu psihologi”, spune Maria Parvuleasa, PR&CSR Manager Lidl Romania.
In prezent, Asociatia Little People Romania pune la dispozitia domeniului oncopediatric din Romania si Republica Moldova o serie de servicii de inalta calitate si programe zilnice de suport psihosocial a pacientilor. Totodata, organizeaza evenimente complexe pentru tinerii supravietuitori de cancer si ofera sprijin material pentru sectiile speciale din spitale, prin proiecte de renovare a camerelor de joaca, donare de aparatura medicala si achizitionarea medicamentelor greu accesibile. (A.D.).