Orchid, o companie care asigură servicii de mentenanță și instalare turbine eoliene, cu proiecte în România și în alte zece țări europene, a sprijinit Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” (SCJU) Constanța pentru dotarea a patru saloane destinate copiilor care suferă de afecțiuni neurologice.
Donația curentă a fost realizată prin intermediul Fundației „Șanse Egale”, iar scopul ei a fost achiziția de echipamente medicale și mobilier.
„Modernizarea saloanelor pentru supravegherea pacienților cronici neurologici este imperios necesară, donația aceasta fiind dedicată copiilor cu tulburări neurologice care necesită spitalizare îndelungată, atenție și îngrijiri deosebite”, a declarat Ionuț Cornel Ionescu, managerul SCJU Constanța.
Concret, echipamentele medicale asigurate de Orchid constau în două monitoare de funcții vitale, model STAR8000, echipate cu imprimantă termică și accesorii speciale pentru pediatrie și nou-născuți.
„Motivați de dorința de a ajuta și de a îmbunătăți condițiile în care sunt tratați copiii în spitalele din comunitatea noastră, am hotărât ca și de această dată să venim în sprijinul Spitalului Județean Constanța”, a detaliat Andrei Muntmark, administratorul Orchid.
În ultimii patru ani, societatea constănțeană care asigură servicii de mentenanță și instalare turbine eoliene a donat în total peste 13.000 euro pentru a susține secțiile de Neurologie, Pediatrie și Chirurgie Plastică ale spitalului județean. De exemplu, Orchid a cumpărat pentru secția Pediatrie o lampă bactericidă cu lumină UV de înaltă performanță în valoare de 8.310,42 lei (1.662 euro), iar pentru Secția de Chirurgie Plastică a făcut o sponsorizare în valoare de 35.283,50 lei (7.056 euro) pentru a acoperi plata materialelor necesare lucrărilor de renovare.
Alături de Orchid, recent, și Fundația “Demnitatea Pontică” a donat Spitalului Județean Constanța echipamente necesare în tratarea afecțiunilor neurologice pediatrice, precum și mobilier medical, în valoare totală de 37.333,27 lei (circa 7.500 euro).
”Aflând nevoia Spitalului Județean Constanța am decis împreună cu alți colaboratori care și-au oferit sprijinul să ne implicăm activ în acest proiect”, a spus la rândul său Armando Andreșoiu, președintele Fundației „Demnitatea Pontică”.