OTP Bank, în parteneriat cu Asociația Aura Ion și Fundația OTP Bank, au desfășurat vineri, 1 septembrie o acțiune de voluntariat la Școala Generală din Comuna Stejaru, județul Teleorman.
Această inițiativă face parte dintr-o campanie extinsă de amenajare a școlilor din zonele rurale, EduPlant, cu scopul de a oferi elevilor un mediu optim pentru dezvoltarea educațională. Peste 500 de copii, inclusiv preșcolari, elevi de la clasele primare și gimnaziale, dar și copii cu cerințe educaționale speciale, beneficiază de rezultatele acestui proiect.
Începutul noului an școlar reprezintă un moment de a ne aduce aminte că fiecare copil merită șansa de a învăța și de a se dezvolta într-un mediu cât mai atractiv. Astfel că, voluntarii OTP Bank, OTP Leasing și ai Fundației băncii au lucrat în echipă pentru a transforma școala într-un loc mai plăcut și mai funcțional pentru cei 128 de elevi din Comuna Stejaru.
Curtea școlii a fost amenajată cu grijă, gardul a primit o nouă strălucire prin vopsire, iar spațiile verzi și de socializare au fost create pentru a încuraja interacțiunea și dezvoltarea elevilor. În cadrul aceluiași proiect, OTP Bank, împreună cu Fundatia băncii au dotat și amenajat o bibliotecă complet funcțională pentru elevii școlii.
„Prin devotamentul și entuziasmul cu care s-au implicat în îmbunătățirea educației copiilor din mediul rural, voluntarii OTP Bank și întreaga companie au transformat nu doar spațiile fizice ale școlii și bibliotecii, ci și peisajul de posibilități pentru acești copii. Acțiunile lor remarcabile demonstrează că investiția în educație este cea mai puternică monedă de schimb pentru un viitor mai luminous”, declară Mariana Ciuca, Președinte, Asociația Aura Ion.
„Împreună, prin această inițiativă, ne-am dorit să aducem o rază de speranță în școlile rurale din România. Cu toții am pus umăr la umăr, iar la final ne-am bucurat de rezultat: copiii din comuna Stejaru au acum un spațiu școlar mai colorat, mai vesel și mai atractiv. Pentru că educația în medii vulnerabile are nevoie de susținere continuă, ne-am propus să le oferim acestor copii ceea ce merită, șansa unui viitor mai bun”, afirmă Maria Ghețea, Vicepreședinte Fundația OTP Bank România.
OTP Bank, împreună cu parteneri săi din societatea civilă, Asociația Aura Ion și Fundația OTP Bank Romania au inițiat și sprijinit în ultimii doi ani proiecte care au pus accent pe îmbunătățirea accesului la educație de calitate și dezvoltare durabilă în comunitățile rurale din întreaga țară. În cadrul a trei initiative EduPlant, au fost amenajate spațiile extene de joacă și socializare din 3 școli din mediul rural și dotate și amenajate în total trei biblioteci moderne și complet funcționale.
În cadrul bibliotecilor, au fost făcute donații ce constau în mobilier confortabil, o colecție bogată de cărți și echipamente IT. Aceste facilități nu doar că promovează lectura și învățarea, dar creează și un mediu stimulativ pentru dezvoltarea competențelor digitale. Peste 500 de copii, inclusiv preșcolari, elevi de la clasele primare și gimnaziale, dar și copii cu cerințe educaționale speciale, beneficiază de aceste resurse.