Peste 100 de elevi, cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, de la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea și Colegiul Tehnologic „Anghel Saligny” din București au beneficiat de 6 module de consiliere în carieră și orientare vocațională prin intermediul proiectului „Career Bus”.
Proiectul a fost desfășurat de Școala de Valori, coordonat de AVE (Asociația pentru Valori în Educație) și sprijinit de Apa Nova București, o companie Veolia. Prin intermediul atelierelor de consiliere în carieră, a interacțiunii cu profesioniștii și a vizitei de la Stația de Tratare a Apei Roșu, participanții au dobândit competențe pentru joburile viitorului, au devenit mai motivați și mai autonomi în învățare.
În urma atelierelor de consiliere în carieră și orientare vocațională, 67,95% au conștientizat nevoia de a-și identifica abilitățile și pasiunile, precum și alegerea profesiei în concordanță cu acestea. În cadrul atelierelor, elevii de la cele două licee tehnologice au identificat opțiunile de carieră care pot fi asociate abilităților și pasiunilor pe care le au. Astfel, au reușit să afle despre oportunitățile profesionale, iar 71,13% dintre ei au descoperit industriile locale în care își pot face meseria. Digitalizarea a reprezentat pentru participanți o provocare a viitorului. 69,43% dintre ei au înțeles că multe dintre meseriile prezente pe piața muncii vor fi preluate de roboți, urmând ca oamenii să ghideze procesele realizate de aceștia sau să fie formați pentru meserii inexistente acum.
Renate, clasa a X-a la Colegiul Tehnologic „Anghel Saligny” din București, consideră că atelierele au ajutat-o în alegerile pentru viitor, dar și că va pune mai mult accent pe dezvoltarea personală: „Am aflat ce pasiuni am, ce loc de muncă aș putea avea pe viitor, dar și cum să-mi aleg locul de muncă. Am învățat să comunic mai mult, să mă integrez în echipă, pentru că sunt mai multe idei diferite”.
Cei peste 100 de elevi au fost în vizită la Stația de Tratare a Apei Roșu, din județul Ilfov, unde au trecut printr-un tur ghidat de către profesioniști, au văzut cum se desfășoară activitatea angajaților și care este traseul apei. De asemenea, aceștia au avut posibilitatea de a interacționa cu profesioniștii Apa Nova București, au aflat cum și-au început cariera, de ce lucrează în acest domeniu și care au fost provocările întâmpinate. Tinerii au pus întrebări despre mediul de lucru, oportunitățile de creștere din interiorul companiei, dar și care sunt joburile pentru entry-level.
Mihai este în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” din Buftea și a fost impresionat de poveștile de carieră și de viață ale profesioniștilor Apa Nova București.
„Doresc să devin, în continuare, electrician, deoarece tatăl meu mi-a arătat această meserie. La Stația de Tratare a Apei din Roșu, am apreciat simplitatea și eficiența mecanismelor, dar și modul în care apa este tratată și curățată”, povestește Mihai.
„Schimbarea de paradigmă a societății contemporane corelează cu ideea conform căreia cariera nu privește doar locul de muncă, ci întreaga viață a unei persoane. Contactul cu lumea reală din piața muncii este cel mai rapid mod prin care tinerii pot face o diferență în propria educație. Pentru că persoanele educate au mai multe șanse în a obține locuri de muncă mai atractive, mai bine plătite și mai sustenabile, am creat acest program care oferă tinerilor de liceu acces la resurse valide, dezvoltare de abilități umane, aptitudini tehnice și interacțiune cu oamenii din industria rețelelor de distribuție a apei potabile și apei industriale”, declară Silvia Bogdan, președinte Școala de Valori.
Proiectul a avut în vedere rolul crucial pe care liceele cu profil tehnologic îl au în a acoperi cererea pentru meseriași calificați de pe piața muncii.
„Prin Career Bus, cei peste 100 de liceeni implicați au fost sprijiniți să se descopere și să fie conștienți de alternativele existente pe piața forței de muncă. Este important ca atunci când un elev își alege o meserie să ia în calcul opțiunile disponibile, abilitățile și competențele pe care le are, dar și interesele și statutul social pe care îl vizează. Elevii, prin participarea la atelierele și sesiunile de orientare, au devenit ancorați într-un traseu educațional potrivit carierei si meseriei dorite, dar au ajuns și conectați la realitatea pieței muncii”, afirmă Andreea Nistor, Director Executiv AVE.
Apa Nova București, o companie Veolia, susține acest proiect pentru al doilea a consecutiv și le-a oferit elevilor celor două licee tehnologice oportunitatea să înțeleagă importanța alegerii unei meserii încă de pe băncile liceului, pentru a-și asigura un viitor mai bun, chiar în țară.
„Educația este un pilon esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității noastre. Prin inițiative precum Career Bus, promovăm o formare profesională adaptată realităților pieței muncii, sprijinind tinerii în explorarea și valorificarea propriilor competențe și pasiuni. Colaborarea cu instituțiile educaționale și partenerii de proiect reflectă angajamentul nostru de a facilita accesul la resurse educaționale inovatoare și de a încuraja o mentalitate orientată spre viitor. Continuăm să investim în astfel de programe, conștienți că educația de calitate este cheia pentru un viitor sustenabil și prosper”, a spus Irina Munteanu, promotor al educației de calitate din partea Apa Nova București.
Proiectul Career Bus s-a desfășurat în perioada octombrie 2023 – mai 2024, iar mai multe informații despre activitățile la care au participat adolescenții puteți afla consultând site-ul organizației Școala de Valori.