Digi | RCS & RDS, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București și celelalte centre regionale din țară, au desfășurat în perioada iunie – august 2019 o primă campanie de donare de sânge „Digi donează viață”, prin intermediul căreia au atras atenția opiniei publice asupra nevoii mari de sânge și a necesității de donare constantă.
Aproape 700 de angajați din București și din țară ai grupului s-au înscris în cadrul acestei prime campanii și puțin peste 500 dintre ei au fost donatori viabili.
Peste 230 de litri de sânge au ajuns la 1.554 de pacienți care aveau nevoie de transfuzii. Printre susținătorii campaniei s-au numărat jurnalista și realizatoarea campaniilor „Pacient în România” și „Transplant, misiune posibilă”, Carla Tănasie, jurnaliștii Digi Sport Radu Naum și Andrei Niculescu și CEO-ul Digi | RCS & RDS, Serghei Bulgac.
„Donarea de sânge nu este doar un gest dezinteresat față de semeni de-ai noștri aflați în situații dificile, ci și o dovadă că angajații Digi și compania în ansamblu acordă o mare atenție sănătății și prevenției. Un stil de viață sănătos și controlul medical periodic sunt elemente care ne ajută să ne menținem într-o formă bună și să ne bucurăm pe deplin de reușitele profesionale și personale. Le mulțumim tuturor colegilor care au donat. Răspunsul lor prompt, proporția mare de donatori viabili din numărul total de voluntari ne arată că mulți dintre ei nu sunt donatori ocazionali. Dimpotrivă, sunt donatori constanți care își monitorizează cu grijă starea de sănătate. Sperăm ca mobilizarea lor să îi încurajeze și pe alți români să devină donatori de sânge”, a spus Luiza Domnișoru, Director de Comunicare și CSR al grupului Digi | RCS & RDS.
Statisticile spun că doar 1,75% dintre români donează sânge. De asemenea, acestea evidențiază și faptul că, pe parcursul vieții, 70 din 100 de oameni au nevoie de sânge cel puțin o dată. Cei 450 ml1 de sânge înseamnă viață pentru trei pacienți, dar și o stare de bine pentru donator. Grupul Digi | RCS & RDS crede că acest gest este unul de responsabilitate pentru societate, pe lângă unul de solidaritate. Pe lângă activitățile de business, prin care grupul încearcă să aducă mai multă tehnologie și conectivitate în viețile românilor, Digi | RCS & RDS se implică în acțiuni de responsabilitate socială pentru un viitor mai bun. (A.D.).