Procter & Gamble România, producător al unor branduri precum Ariel, Fairy și Always, donează 1.500.000 de lei către Crucea Roșie Română, reprezentând sprijin financiar și produse de îngrijire personală, de igienă și de uz casnic. Prin această acțiune, compania vine să susțină inițiativele care au ca obiectiv atenuarea consecințelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.
Compania va sprijini personalul medical din prima linie, oferind sistemului local de sănătate fonduri destinate achiziționării de echipamente medicale necesare pentru a face față pandemiei. În același timp, P&G este alături de cei afectați prin donații de produse esențiale – până în prezent, peste 50 de tone de produse de igienă personală și a casei au fost direcționate către personalul medical și către persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu. De altfel, P&G colaborează îndeaproape cu Crucea Roșie Română, pentru a identifica și alte acțiuni prin care poate susține comunitățile locale.
“În aceste momente grele, care afectează fiecare aspect al vieților noastre, P&G și brandurile sale își unesc eforturile cu Crucea Roșie Română, pentru a acționa ca o forță a binelui în sprijinul comunităților. Grija pentru cei care au grijă de noi și pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru este o prioritate,” a declarat Antoine Brun, Vicepreședinte P&G South East Europe.
Aceste eforturi locale sunt complementare acțiunilor P&G în curs de desfășurare la nivel global. Încă de la începutul răspândirii virusului, P&G colaborează cu organizațiile și partenerii pe termen lung, pentru a înțelege modul în care poate oferi ajutor comunităților, agențiilor de întrajutorare și persoanelor afectate de această situație.
Pe 27 martie 2020, compania Procter & Gamble a anunțat donații în valoare de 15 milioane USD, sub formă de produse de igienă și îngrijire personală, produse de uz casnic și igienizante pentru personalul din prima line de acțiune și familiile afectate. Ca parte a acestor eforturi, P&G Europa a făcut o donație de 1 milion USD către Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, pentru a asigura accesul la servicii și produse medicale și educație despre igienă comunităților vulnerabile din Europa. (A.D.).