Retailerul Profi a donat 1.150.000 lei pentru Asociatia Daruieste Viata, Asociatia Little People Romania si Asociatia Help Autism, in cadrul campaniei “Impreuna cu tine, Profi salveaza destine”.
Campania s-a desfasurat in perioada 17 august-25 octombrie 2015, timp in care in urma cumparaturilor realizate, clientii celor 350 de magazine Profi din Bucuresti si din tara au scanat bonul fiscal si au acordat voturi proiectelor cu care au rezonat.
Asociatia Daruieste Viata cu proiectul “Daruieste viata copiilor bolnavi de cancer” a primit din partea Profi suma de 1.000.000 lei, Asociatia Little People Romania cu proiectul “Ajuta-I pe copiii bolnavi de cancer sa spuna: Nu mi-e frica!” a primit 100.000 lei, iar Asociatia Help Autism cu proiectul “Salveaza-ma, sunt doar un copil! Autismul imi fura viata” a primit 50.000 lei. Datorita voturilor clientilor pe tot parcursul campaniei, Asociatia Help Autism poate asigura plata salariilor pentru doi terapeuti din centrele organizatiei, timp de aproape un an.
„De 5 ani, Asociatia Help Autism lupta pentru a oferi sansa la o viata obisnuita copiilor cu tulburari din spectrul autist si ne dorim ca in acest efort sa ne fie alaturi intreaga comunitate. Proiectele in care ne implicam creaza contextul pentru constientizarea autismului, sensibilizarea comunitatii cu privire la dificultatile integrarii copiilor cu TSA si sunt totodata un indemn la implicare”, spune Daniela Bololoi, presedintele Asociatiei Help Autism. (A.D.).