Angajatii KMG International au luat startul sambata, 11 iunie, in crosul Rompetrol Run and Care, aflat la cea de-a treia editie, care a avut loc in parcul Herastrau din Bucuresti.
Peste 300 de angajati din diferite companii din cadrul Grupului au alergat alaturi de familii si parteneri de afaceri pe distante de 5, 10 si 15 km, KMG International donand 3 USD pentru fiecare kilometru parcurs, pentru a sprijini cauza Asociatiei M.A.M.E.
“Rompetrol Run & Care se evidentiaza intre initiativele noastre de responsabilitate sociala in sensul ca acest eveniment ii implica nu numai pe angajatii nostri, ci si partenerii nostri de afaceri, promovand valori precum voluntariatul si caritatea, intr-un mod sanatos si antrenant, contribuind in acelasi timp la dezvoltarea armonioasa a comunitatii. De-a lungul timpului, peste 3.000 dintre colegii nostri, adica mai bine de jumatate din angajatii Grupului, au donat timp si efort pentru a sustine diverse initiative sociale, de mediu, de sanatate si educationale in beneficiul comunitatii”, a declarat Marius Ghica, Director de Dezvoltare Corporativa in cadrul KMG International.
Grupul KMG International are peste 5.000 de angajati in Romania si din 2009 a investit mai bine de 8 milioane USD in proiecte de dezvoltare comunitara in tara, ajungand la 300.000 de beneficiari directi.
Scopul acestui eveniment intern de implicare a angajatilor a fost acela de a strange fonduri pentru „Centrul Stelutelor”, un proiect al Asociatiei M.A.M.E., menit sa ofere ajutor social si medical copiilor cu boli cornice si copiilor care provin din medii sociale defavorizate din Bucuresti si judetele limitrofe.
Centrul Stelutelor este cel mai important proiect al Asociatiei M.A.M.E., fiind initiat in iunie 2014. De la infiintarea sa, centrul a avut peste 160 de beneficiari, iar cei 82 de voluntari implicati in proiect au oferit aproape 2.000 de ore de consiliere sociala si medicala pentru copiii din Romania diagnosticati cu cancer si alte boli grave.
“Editia de anul acesta a deja renumitului cros caritabil a fost organizata in beneficiul copiilor diagnosticati cu boli grave de care Asociatia M.A.M.E. are grija in cadrul „Centrului Stelutelor”. Fondurile stranse in cadrul acestui eveniment vor sustine serviciile de suport, consiliere si recuperare socio-medicala de care au nevoie acesti copii in perioada de confruntare cu boala si in perioada de recuperare dupa aceasta”, a declarat Maria Culescu, presedinte si fondator al Asociatiei M.A.M.E. (A.D.).