Rompetrol – KMG International continuă să sprijine sistemul de sănătate românesc în contextul pandemiei de COVID-19, prin donarea de carburant pentru transportul medical de urgență, finanțarea cercetării și achiziționarea de echipament, kituri de testare și materiale necesare pentru unitățile medicale din comunitățile unde ne desfășurăm activitatea.
“Situațiile de criză sunt un test al solidarității și responsabilității sociale, atât în rândul societății civile, cât și pentru companii. În contextul acestei crize ce ne vizează pe toți, am decis să susținem sistemul național de sănătate alături de partenerii noștri de la Fundația pentru SMURD, prin achiziționarea a 2500 teste de validare a infecției cu virusul COVID-19, dar și prin sprijinirea Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” pentru identificarea tipului de virus care circulă în România. Mai mult, vrem să avem grijă de comunitățile din Constanța și Prahova, de aceea vom dona atât carburant, cât și echipament și materiale medicale pentru instituțiile medicale locale”, a declarat Alexey Golovin, director departament juridic și afaceri corporative al KMG International.
“Activitatea Fundației pentru SMURD vine în sprijinul tuturor eforturilor desfășurate de autoritățile române în lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19. Implicarea tuturor, la nivel individual, cât și colectiv este vitală, iar sprijinul oferit de partenerul nostru de tradiție Rompetrol este important pentru a continua testarea și cercetarea acestui virus, astfel încât această perioadă dificilă să fie depășită cu succes”, a completat Raed Arafat, președinte Fundația pentru SMURD.
Astfel, prin Fundația pentru SMURD, partenerul de tradiție de peste 10 ani al companiei, KMG International sprijină sistemul medical cu 2500 teste PCR (SuperScript™ III Platinum™ One-Step qRT-PCR) care vor susține activitatea laboratorului național de referință din cadrul Institutului Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino”, dar și cu reactivii necesari pentru dezvoltarea metodei de identificare a tipului de virus COVID-19 din țara noastră (analiza genomului pentru identificarea specificității naționale și a potențialelor mutații genetice).
KMG International este alături de comunitățile din Constanta și Prahova, acolo unde își desfășoară activitatea, iar prin parteneriatul cu Asociația Dăruiește Aripi, donează 37,0000 de litri de carburant Serviciului de Ambulanță Constanța, pentru acordarea asistenței de urgență, transport medical și consultanții de urgență pe tot teritoriul județului Constanța. Sponsorizarea oferă posibilitatea realocării fondurilor pentru achiziția internă de materiale sanitare, echipamente de protecție și dezinfectanți.
În județul Prahova, prin Rompetrol Well Services, companie membră a Grupului KMG International, compnia va sprijini Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru achiziționarea unei platforme de analize probe biologice prin tehnica Real Time PCR, care va facilita testarea rapidă a pacienților la nivel local. În prezent, testele prelevate din județul Prahova sunt trimise la Institutul Matei Balș din București pentru analiză, în timp ce testarea poate dura până la 2-3 zile. Noua tehnică va oferi rezultate în 2-3 ore.
Mai mult, prin parteneriatul cu Asociația Dăruiește Aripi, KMG International va facilita achiziționarea de echipamente medicale de protecție pentru unitățile spitalicești din județele Constanța și Prahova. Parteneriatul este menit să vină în sprijinul personalului medical din comunitățile unde își desfășoară activitatea, ce are nevoie de susținere în efortul constant depus în lupta împotriva acestei pandemii. Asociația menține contactul permanent cu medicii și întregul personal sanitar din spitalele regionale, pentru a veni în ajutorul lor și a le ușura munca. (A.D.).