Samsung Electronics a premiat un profesor din Brasov care a participat la cursul online de „Utilizare creativa a tabletelor in şcoli”, in cadrul Academiei European Schoolnet.
Diana Constantin preda la liceul “Petru Rares” si a fost unul din cei trei profesori din Europa care au primit acest premiu international, insotit de o tableta Samsung Tab A din partea Samsung Electronics.
Aproape 3.500 de profesori au participat la MOOC, un program care ii invata sa utilizeze cu incredere device-uri in procesul de predare. La sfarsitul cursului, 76% dintre participanti au afirmat ca metodele au dat roade si au folosit tehnologia mai eficient in sala de clasa. Formarea lor online a presupus un mix de activitati, atat practice, cat si bazate pe resurse de invatare online. Continutul cursului porneste de la proiectul Schoolnet European Creative Classroom Lab, in parteneriat cu Samsung.
Profesorii participanti si-au dezvoltat cunostintele de tehnologie, au primit feedback de la experti, au fost incurajati sa inoveze in clasa si, totodata, au beneficiat de un schimb de experienta practic intre cadre didactice din toata Europa, cu privire la rolul tehnologiei in educatie.
„Tehnologia este un instrument benefic in procesul de invatare si predare, iar cadrele didactice joaca un rol esential in abordarea educatiei digitale. Samsung este un promotor al educaţiei interactive, iar prin colaborarea cu European Schoolnet Academy ne propunem sa incurajam folosirea creativa a resurselor digitale in pregatirea tinerilor pentru viitor”, afirma Sabina Ştirb, Corporate Citizenship Manager in cadrul Samsung Electronics Romania.
Academia European Schoolnet este o platforma online pentru dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice din Europa. In primul an de functionare, 10 cursuri au fost gandite de profesori pentru profesori si 14.000 de participanti au fost implicati in proiect. Mai mult de jumatate dintre ei au peste 16 de ani de experienta in predare. Cursul de doua luni de “Utilizare creativa a tabletelor in scoli” a generat cel mai mare numar de participanti si cea mai mare rata de cursuri completate. (A.D.).