Cu o tradiție de peste 10 ani de proiecte adresate comunității, Sphera Franchise Group a integrat responsabilitatea socială la nivel de business, investind în domenii cheie precum educația, sănătatea și în diverse activități de voluntariat. Astfel, în 2018, compania a susținut mai multe proiecte, cu o investiție totală de peste 337.000 de euro.
De-a lungul timpului, în baza unor parteneriate pe termen lung, încheiate cu organizații non-guvernamentale, au fost făcute donații care au pus bazele unor programe adresate persoanelor provenind din medii defavorizate. Astfel, beneficiarii proiectelor au avut acces la educație și programe de sănătate, care le-au oferit oportunități mai bune de integrare și șansa de a deveni membri activi ai comunității din care fac parte.
„Avem responsabilitatea de a contribui la binele societății și ne-am luat angajamentul de a investi în domenii cheie precum educația și sănătatea. Ne implicăm în activități de sprijin social de peste zece ani și, odată cu creșterea și profitabilitatea susținute, urmărim o consolidare și mai mare a angajamentului nostru în sfera responsabilității sociale. Este o promisiune pe care o facem consumatorilor noștri și comunității în care ne desfășurăm activitatea, dar și o responsabilitate, din partea unei companii mature care a înțeles nevoia de a susține persoanele ce provin din medii defavorizate”, declară Mark Hilton, CEO Sphera Franchise Group.
La nivel de grup, toate brandurile Sphera Franchise Group – KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell au, în prezent, parteneriate active cu asociații non-guvernamentale, alături de care desfășoară importante proiecte sociale.
KFC România a inițiat proiectul „Bucket de bine” în parteneriat cu SOS Satele Copiilor din dorința de a sprijni și mai mult comunitatea locală și pentru a valorifica rezultatele activității sale în proiecte care să vină în rezolvarea unor probleme din societate. Campania a demarat în anul 2014, iar din 2015 și până în prezent, lanțul de restaurante KFC a reuşit să susțină cu peste 200.000 de euro două familii SOS prin asigurarea tuturor cheltuielilor aferente activităților de zi cu zi.
În 2018, au fost direcționați peste 70.000 de euro pentru susținerea celor doua case ‚adoptate’ de KFC din cadrul organizației SOS Satele Copiilor, în care locuiesc nouă copii împreună cu mamele sociale și care beneficiază, în cadrul proiectului, de pregătire şcolară adecvată, dar şi de activităţi extracurriculare, prin care îşi descoperă şi îşi dezvoltă abilităţi şi aptitudini importante pentru formarea acestora. De asemenea, în fiecare an, se organizează ziua voluntariatului în cadrul SOS din București, zi în care angajații KFC participă la activități de amenajare a spațiului verde și la activități recreative și educative alături de copiii înscriși în program.
În cadrul unei campanii de donații, din toate restaurantele KFC au fost oferiți, în 2018, peste 50.000 de euro asociației ASCHFR care își propune să dezvolte programe cu și pentru copiii și tinerii cu dizabilități fizice și/sau asociate și familiile acestora, în vederea facilitării incluziunii sociale.
Pizza Hut și Pizza Hut Delivery au început, din februarie 2017, o colaborare cu organizația non-profit HOSPICE Casa Speranței care face eforturi pentru a schimba în bine viețile celor care trăiesc cu o boală incurabilă. În fiecare lună, o donație de aproximativ 2.000 de euro merge către organizația HOSPICE Casa Speranței, care a fost alături de peste 22.000 de oameni și de familiile lor. În 2018, peste 24.000 de euro au fost direcționați către organizație cu scopul de a susține pacienții cu boli în stadiu terminal, copii și adulți, prin îngrijire medicală și suport social.
Din al doilea an de activitate pe piața locală, Taco Bell s-a implicat în susținerea Asociaţiei Little People care are ca scop susţinerea emoţională a copiilor bolnavi de cancer din România și Republica Moldova, prin amplasarea unor urne speciale, de donație, în restaurantele Taco Bell. Cu ajutorul clienților, au fost donați, în 2018, peste 1.000 de euro către organizație, bani investiți în programele de suport psihosocial pentru copii și adolescenți, din 10 secții oncopediatrice. (A.D.).