Parteneriatul, dezvoltat în urma unui studiu de fezabilitate amplu, vizează introducerea unei linii de reciclare pe scară largă a ambalajelor din carton pentru băuturi la fabrica Stora Enso din Ostrołęka, Polonia.
Linia va tripla capacitatea anuală de reciclare a deșeurilor de ambalaje din carton pentru băuturi din Polonia de la 25.000 de tone la 75.000 de tone. Astfel, vor putea fi reciclate toate cutiile uzate de băuturi vândute la nivel național, precum și cele provenite din țările învecinate, cum ar fi Ungaria, Slovacia și Republica Cehă.
Investiția totală se ridică la 29,1 milioane euro. Stora Enso va investi 17 milioane euro într-o nouă linie de reciclare ce va extrage fibrele de carton, în timp ce Tetra Pak, împreună cu Plastigram, va investi în total 12,1 milioane euro pentru a construi o linie suplimentară. Aceasta va recupera și recicla separat polimerii și aluminiul cu ajutorul unei tehnologii de separare brevetate. Ambele linii vor fi operaționale la începutul anului 2023.
Materialele separate vor fi utilizate ca materie primă în scopuri diverse. Fibrele reciclate vor fi integrate în cartonul reciclat de Stora Enso. Polimerii și aluminiul separați vor primi o nouă viață sub forma unor diferite tipuri de produse, cum ar fi coșuri și folii.
Investiția își propune să contribuie la dezvoltarea unei economii circulare la nivel de țară și va fi, totodată, în deplină concordanță cu Pactul verde european. Ambalajele de carton colectate vor fi gestionate într-o manieră ecologică, iar materialele rezultate din procesul de reciclare vor fi valorificate integral.
„Astăzi, ambalajele din carton sunt reciclabile. Ele sunt colectate și reciclate pe scară largă acolo unde există deja infrastructura de gestionare și reciclare. Dar pentru noi nu este suficient. Suntem în căutare de oportunități în întregul lanț valoric al reciclării pentru a îmbunătăți modalitatea de reciclare a ambalajelor din carton și pentru a dezvolta soluții care permit reciclarea eficientă a tuturor componentelor ambalajelor, inclusiv polimerii și aluminiul. Prin urmare, sunt foarte mândru de această investiție, precum și de parteneriatul solid cu Stora Enso care a făcut posibil acest demers. Acțiunea colectivă este esențială pentru a ne atinge obiectivul suprem – o lume în care toate ambalajele din carton sunt colectate, reciclate și nu devin niciodată deșeuri”, a declarat Charles Brand, Președinte Tetra Pak pentru Europa și Asia Centrală.
„Stora Enso livrează materiale pentru ambalaje obținute din surse regenerabile. Datorită acestei acțiuni, putem crește gradul de reciclare, un factor esențial în promovarea unei bioeconomii circulare. Suntem încântați să ne unim forțele cu Tetra Pak într-un nou demers important către un viitor complet circular pe care ne propunem să îl realizăm. Mai mult, în contextul evoluției continue a sistemelor de colectare europene, proiectul are potențialul de a mări capacitatea pentru a face față viitoarelor volume în creștere”, a spus Hannu Kasurinen, Vicepreședinte Executiv al Diviziei de materiale de ambalare din cadrul Stora Enso.