În perioada 2-4 septembrie, dm drogerie markt a organizat cea de-a patra ediție a proiectului „Ultima zi de vacanță, prima zi de școală” – o frumoasă tradiție, dedicată copiilor din programele Asociației SOS Satele Copiilor România, în cadrul căreia în jur de 100 de copii și supraveghetorii lor, din Cisnădie, Bacău, Prejmer și București, s-au reunit la Orăștie, pentru o experiență memorabilă în cadrul parcului de aventură, Arsenal Park.
Responsabilitatea socială este un pilon esențial în acțiunile dezvoltate de dm drogerie markt, iar continuitatea acestei inițiative subliniază angajamentul companiei față de membri societății ca întreg, indiferent de vârsta lor. Nu a fost doar un simplu eveniment, ci oportunitatea de a crea amintiri de neuitat pentru cei mici, alături de prieteni noi și vechi, ca într-o mare familie.
Anul acesta, compania a extins experiența copiilor la Arsenal Park, oferindu-le două zile pline de activități și distracție, atât în parcul de aventuri, cât și la Aqua Park. Totodată, Crocodințilă, mascota dm, a adus numeroase zâmbete și a creat o atmosferă plină de bună dispoziție pentru cei mici. În cele din urmă, toți participanții au primit o serie de cadouri din partea dm, în jurul unui foc de tabără ce a încălzit aceste momente de neuitat și a animat atmosfera.
„Copiii și tinerii din cadrul organizației noastre, împreună cu colegii și reprezentanții dm drogerie markt, au participat recent la o experiență memorabilă la Arsenal Aventura & Aqua Park. Aceștia au fost implicați în activități care le-au testat limitele, le-au stimulat colaborarea și le-au întărit relațiile. Aventura, desfășurată în mijlocul naturii, a inclus un foc de tabără impresionant și a adus lecții valoroase despre prietenie, curaj și bucuria copilăriei. Mulțumim dm drogerie markt pentru sprijinul acordat în crearea acestor amintiri de neuitat. Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a oferi copiilor o vacanță care va rămâne mult timp în sufletele lor”, a afirmat Cristina Andrei, de la SOS Satele Copiilor România.
Colaborarea cu SOS Satele Copiilor se bazează pe un parteneriat de lungă durată și susține constant inițiativele care aduc un impact pozitiv asupra acestor copii defavorizați, care au mare nevoie de sprijin și încurajare. Până în prezent, dm a organizat trei ediții anterioare, începând cu anul 2021, când acțiunea a demarat cu numai 45 de copii.
„Suntem încântați să continuăm parteneriatul nostru de lungă durată cu SOS Satele Copiilor România, prin organizarea celei de-a patra ediții a proiectului «Ultima zi de vacanță, prima zi de școală ». A fost o bucurie să fim alături de copii, oferindu-le o experiență memorabilă, plină de zâmbete și amintiri de neuitat. Această inițiativă nu este doar o tradiție, ci o dovadă a angajamentului nostru față de comunitate. Responsabilitatea socială este un pilon esențial pentru dm drogerie markt, iar fiecare ediție a acestui proiect subliniază dorința noastră de a aduce sprijin și bucurie celor care au nevoie”, a declarat Anca Ciobănescu, manager marketing al dm drogerie markt.