Vodafone a fost anunțată ca fiind primul partener principal al Conferinței ONU dedicate schimbărilor climatice – COP27-, organizate de Guvernul Egiptului la Sharm-el-Sheikh în luna noiembrie 2022.
Ca Partener Principal de Comunicații, Vodafone va colabora cu Guvernul Egiptean pentru a furniza servicii de telecomunicații avansate pentru participanții și organizatorii COP27. În plus, compania va demonstra modul în care tehnologia digitală poate răspunde problemelor legate de schimbările climatice, poate utiliza mai eficient energia și poate susține economia circulară și siguranța alimentară.
La COP27, Vodafone va arăta cum tehnologiile și serviciile digitale, inclusiv Internet of Things (IoT) pot contribui la economisirea energiei, la a avea orașe mai curate și pot îmbunătăți eficiența în sectoare precum agricultura și transporturile.
„Conferința ONU dedicată Schimbărilor Climatice – COP27 -, organizată la Sharm El-Sheikh, constituie o oportunitate decisivă pentru accelerarea unor măsuri urgente și susținute în chestiunea schimbărilor climatice. Vodafone consideră că succesul în afaceri nu ar trebui să genereze impact asupra mediului, iar parteneriatul cu COP27 ilustrează rolul pe care rețelele și serviciile noastre digitale îl au pentru ca societatea să răspundă schimbărilor climatice și să contribuie la realizarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă”, a declarat Nick Read, CEO al Grupului Vodafone.
Președintele desemnat al COP27, Sameh Shoukry – Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Arabe Egipt, a relevat rolul important pe care companiile globale îl au în căutarea unui model durabil de afaceri și în sprijinirea acțiunilor împotriva schimbărilor climatice. El a subliniat acțiunile deja întreprinse de Vodafone în pregătirea conferinței de la Sharm-El-Sheikh și a menționat că așteaptă continuarea acestui sprijin pentru derularea cu succes a conferinței.
Vodafone face eforturi susținute pentru a-și reduce impactul asupra mediului, astfel încât să ajungă la o amprentă de carbon „net zero” pe întregul lanț valoric până în 2040, sprijinindu-și în același timp clienții business să-și reducă propriile emisii de carbon cu un total cumulat de 350 de milioane de tone până în 2030. Mai mult decât atât, Vodafone ia măsuri pentru a reduce deșeurile de echipamente de rețea, prin reutilizarea, reciclarea sau revânzarea în proporție de 100% a dispozitivelor de acest gen care devin redundante.