Raportul de Sustenabilitate Vodafone România comunică activitățile și performanța companiei în perioada 1 aprilie 2019 – 31 martie 2020 din punct de vedere economic, social si al mediului.
Conform raportului, viziunea de a conecta societatea și de a utiliza tehnologia pentru a îmbunătăți viețile oamenilor, împreună cu cele trei direcții strategice pe care Vodafone și le-a asumat stau la baza tuturor activităților și proceselor din cadrul companiei ̶ pornind de la modul de guvernare și etica de business, până la servicii care să răspundă nevoilor clienților și la relația cu aceștia, politicile interne și grija pentru angajați, proiectele de binefacere realizate anual în comunitățile din țară prin Fundația Vodafone România ș.a.m.d.
Raportul de Sustenabilitate urmărește evoluția companiei în atingerea obiectivelor asumate și asigură o transparență sporită cu privire la practicile și activitățile zilnice ale companiei, standardele și modul de lucru interne, precum și impactul pozitiv generat la nivelul societății. Raportul de Sustenabilitate 2019-2020 este disponibil pentru vizionare în limbile română și engleză.
Acest raport oferă detalii cu privire la activitățile și realizările companiei din intervalul 1 aprilie 2019 – 31 martie 2020. Printre momentele-cheie din perioada raportată se numără:
- Achiziționarea operatorului UPC România și încheierea fuziunii legale, în urma căreia clienții au beneficiat de primele oferte mobile, fixe și TV;
- Achiziționarea de 100% energie regenerabilă și implementarea unor soluții tehnice de răcire de ultimă generație în principalele centre de date pentru reducerea consumului de energie electrică și, implicit, a amprentei de carbon;
- Lansarea Spiritului Vodafone la nivel intern și trecerea la munca de acasă (work from home) pentru mai bine de 80% dintre angajați, la izbucnirea pandemiei;
- Dezvoltarea programului Școala din valiză și lansarea aplicației DreamLab de către Fundația Vodafone România pentru sprijinirea studiilor oncologice internaționale, ulterior adaptată și pentru cercetările asupra virusului SARV-CoV-2.
Raportul de Sustenabilitate Vodafone România este realizat în jurul celor trei piloni strategici asumați, Digital Society, Inclusion for All și Planet, care definesc ariile unde compania consideră că poate avea un impact semnificativ la nivelul societății, iar schimbările sau tehnologiile aduse de Vodafone România pot îmbunătăți viețile oamenilor. De asemenea, sunt urmărite obiectivele specifice fiecăruia dintre cei trei piloni de activitate, aliniate la strategia și misiunea globală ale Vodafone Group. Procesul de raportare urmărește standardele Global Reporting Initiative (GRI), opțiunea Core.
Vodafone România își va concentra în continuare eforturile pentru a asigura un viitor mai conectat, în care digitalizarea vine în sprijinul oamenilor, contribuind mai ales în sectoarele principale ale societății, precum educația și sănătatea, și ajutând la reconstrucția României în urma crizei cauzate de virusul COVID-19.