56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a 8-a o fac pentru că familia nu își poate permite costul școlii, iar în mediul rural doar 4 din 10 adulți au examenul de bacalaureat, conform “Studiului privind bunăstarea copiilor din mediul rural”, 2022, World Vision România.
Fundația World Vision România a creat un context de învățare și dezvoltare pentru 1.000 de copii din mediul rural, în cadrul programului “Vreau în clasa a 9-a”. Dintre aceștia, 12 copii din județele Cluj, Dolj, Iași și Ilfov au fost susținuți de compania UNIPREST INSTAL să își continue studiile după terminarea ciclului gimnazial și să își urmeze visurile.
„Într-o societate în plină schimbare, asigurarea accesului la educație pentru tinerii noștri reprezintă cheia integrării lor pe piața muncii. Prin programul“Vreau în clasa a 9-a”, World Vision România își asumă misiunea de a sprijini adolescenții care provin din familii cu puține posibilități materiale să-și continue studiile și să-și descopere pasiunile, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv, World Vision România.
„Ne-am implicat în sprijinirea educației pentru că noi credem cu fermitate că educația este cheia succesului și prosperității, și fiecare elev merită șansa de a-și dezvolta potențialul într-un mediu favorabil. În viziunea noastră, educația reprezintă investiția noastră în viitor, iar prin această inițiativă ne dedicăm construirii unei societăți în care niciun elev să nu se simtă lipsit de oportunități. Împreună putem contribui la formarea unei societăți mai instruite, mai echitabile și mai prospere pentru toți”, a afirmat Enikő Péter, Managing Director Uniprest Instal.
Cei 12 adolescenți au beneficiat în anul școlar 2022-2023 de:
- Activități de dezvoltare personală și orientare profesională – sesiunile urmăresc dezvoltarea armonioasă a elevilor pe mai multe paliere și abordează teme diferite de la lună la lună, precum stabilirea obiectivelor profesionale, gândire critică, relaționare și abilități sociale, drepturile copilului, egalitatea de gen și nediscriminarea, combaterea violenței sau educație financiară și atragere de fonduri în vederea scrierii de proiecte de responsabilitate socială.
- Sesiuni de mentorat vocațional online susținute de reprezentanți ai companiilor partenere – elevii și-au putut contura planurile de viitor pentru a fi avantajoase pentru ei.
- Meditații pentru disciplinele școlare, inclusiv cele de examen și acces la platforme de învățare.
- Bursă lunară pentru acoperirea nevoilor generate de frecventarea liceului – în valoare de 100 de lei pentru acoperirea nevoilor primare școlare și sociale precum rechizite, plata căminului, articole de igienă sau îmbrăcăminte (12 burse lunare).
- Vizite de specialitate.
„Activitatea a fost ceva nou pentru mine. Am fost plăcut surprinsă să văd că nu este așa greu să vorbești liber fără ca cineva sa te judece. A fost o experiența frumoasă și unică chiar! Deși a fost abia prima activitate și ceva nou pentru mine, surprinzător chiar mi-a plăcut. Mereu este bine să încercam lucruri noi, dar cel mai important să ne simțim în largul nostru! Acolo m-am simțit în largul meu. Aștept cu nerăbdare următoarea activitate!”, ne-a împărtășit Patricia.
„Astăzi la activitate, am învățat despre cum să ne protejam pe rețelele de socializare care sunt un pericol uriaș dacă nu suntem atenți ce postăm sau cu cine vorbim! Ni s-a spus ca rețelele de socializare sunt cele mai periculoase pentru că noi postând le dam oamenilor informații gratuite despre noi. Peste jumătate din ,,prietenii” noștri online nu îi cunoaștem și oricare dintre ei poate fi un viitor agresor! Vă mulțumesc pentru lecțiile importante de prevenire a violenței verbale, în general prevenirea bullying-ului!”, ne-a transmis Andreea Elena, după participarea la sesiunea despre drepturile copilului.
Elevii bursieri au beneficiat totodată de consiliere psihologică şi socială, vizite la universități, centre de orientare profesională şi angajatori, pentru a descoperi noi posibilități în ceea ce privește viitorul, proiecte de tip „back to community” pentru a fi încurajaţi să găsească soluţii pentru problemele din comunităţile lor. În contexul tuturor activităților, 75% dintre elevi au dezvoltat abilități pe zona de: lucru în echipă, comunicare, intercunoaștere, autocunoaștere.
O altă activitate foarte apreciată de către elevi a fost tabăra de vară, la care au participat toți cei 12 bursieri UNIPREST INSTAL – pentru majoritatea fiind prima experiență de acest gen din viaţa lor.
„Tabăra în cadrul proiectului World Vision România a însemnat foarte mult pentru mine. Chiar dacă a fost prima tabăra la care am participat mi-a plăcut foarte mult. În acestă tabăra prin activitățile pe care le-am făcut am învățat să lucrăm în echipă, să cooperăm, sa ne ascultăm unul pe celalalt, să ne spunem tot timpul punctul de vedere și cel mai important să ne facem prieteni noi. Mi-a plăcut foarte mult să realizez colajul și pictura împreună cu echipa mea, dar mai mult mi-au plăcut jocurile sportive. Am jucat pentru prima dată bowling și mi-a plăcut foarte mult. La fel de mult mi-a plăcut și cazarea. Am plecat cu multe amintiri și prietenii frumoase. Mulțumesc World Vision Romania și UNIPREST INSTAL. Aștept cu nerăbdare următoarele tabere!”, ne-a povestit plină de emoție Andreea la întoarcerea din tabără.