In ciuda problemelor economice si politice cu care se confrunta Spania in acest moment, sectorul economiei sociale din aceasta tara pare sa se afirme tot mai puternic, prin unele actiuni si dezvoltari remarcabile din domeniul intreprinderilor sociale si al sectorului cooperatist.
Cu toti ochii tintiti asupra celor mai importanti indicatori macroeconomici, printre care se numara rata somajului si resursele financiare de care beneficiaza in acest moment guvernul spaniol, imaginea dominanta a Spaniei este aceea ca economia locala se va confrunta cu dificultati semnificative pentru o lunga perioada de timp de acum inainte. Putini sunt cei care totusi vad si jumatatea plina a paharului in acest context deloc optimist: noile forme de inovare sociala si o suita de abordari sociale ale unor afaceri din Spania care ar putea prinde radacini exact in fisurile provocate de dificultatile economice si politice ale acestui stat. Pe masura ce falimentul modelului precedent al Spaniei de crestere economica devine din ce in ce mai evident si mai dureros, orientarea catre aceste tendinte poate fi cheia catre speranta unei vieti mai bune.
Astfel, exista cateva dezvoltari remarcabile in domeniul economiei sociale care merita toata atentia. Un val destul de mare de antreprenori din Spania s-au reunit si au inceput sa construiasca o serie de initiative economice, sociale si civice tocmai datorita solutiilor pe care acestia le pot oferi pentru unele dintre cele mai mari probleme cu care Spania se confrunta la ora actuala: rata ridicata a somajului in randul tinerilor si o societate imbatranita dependenta de sistemul public de pensii. Asadar, avand in vedere contextul actual, exista destul loc de crestere si dezvoltare, mai ales luand in calcul traditia indelungata pe care Spania o are in domeniul cooperativelor.
Povestea de succes a Mondragón, candva o cooperativa modesta care producea echipamente de incalzire a parafinei, iar astazi cea de-a sasea cea mai mare afacere din Spania, este bine cunoscuta pe plan local. Mai mult decat atat, Mondragon este o poveste optimista despre crearea de intreprinderi cu succes comercial si cu radacini puternice in abordarea de afaceri cu tenta sociala. Mai putin stiut este insa faptul ca sectorul cooperatist din Spania este format la ora actuala din nu mai putin de 22.000 de cooperative care ofera 1,2 milioane de locuri de munca directe si indirecte si a inregistrat o cifra de afaceri totala de 60 de miliarde de euro, potrivit datelor CEPS, confederatia spaniola de afaceri in domeniul economiei sociale.
Iar interesul pentru domeniul economiei sociale din Spania, in speta fata de cooperative, este in continua crestere. Universitatile de exemplu, colaboreaza cu tinerii antreprenori pentru a sprijini cateva initiative ale unor intreprinderi sociale existente in Spania. De exemplu, scoala de afaceri Esade din Barcelona a incheiat un parteneriat cu BBVA, una dintre cele mai puternice banci din Spania pentru a realiza proiectul Momentum. Acesta le va oferi tinerilor inovatori instruirea si mentorship-ul necesare pentru a dezvolta si creste afacerile lor din domeniul socialului.
Mai mult, revista universitatii MIT, Technology Review a premiat pentru a doua oara zece tineri inovatori spanioli pentru rezultatele lor remarcabile in domeniul tehnologiei si al afacerilor.
Asadar, ecunoasterea rolului cooperativelor, noile parteneriate pentru sprijinirea intreprinderilor sociale si inovatia din domeniul socialului sunt trei dintre factorii importanti care pot creiona un viitor diferit, si de ce nu, de succes, pentru Spania. (A.D.)