În Uniunea Europeană, există 2,8 milioane de întreprinderi de economie socială, reprezentând 10% din toate afacerile din UE. Aproape 13,6 milioane de persoane – aproximativ 6,2% dintre angajații UE – lucrează pentru întreprinderi din economia socială.
În România, există 2.924 întreprinderi sociale, dintre care 1.967 au atestatul valabil care le recunoaște statutul (conform RUEIS, iulie 2024). Mai multe afaceri sociale înseamnă mai multe locuri de muncă pentru persoane din grupuri dezavantajate și mai mulți actori care contribuie la dezvoltarea unei societăți mai echitabile. Înființarea unor asftel de întreprinderi poate fi o parte importantă din răspunsul la rata mare de sărăcie și excluziune socială din România, care a fost de 34,4% din populație în anul 2022.
În acest context, Fundația World Vision România în parteneriat cu Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Biroul Cluj și Odorheiu Secuiesc), lansează proiectul Academia de Afaceri Sociale. În cadrul proiectului, vor fi finanțate acele afaceri care au o misiune socială și reinvestesc 90% din profit în această misiune sau dacă 30 % dintre angajații afacerii sunt persoane din grupuri vulnerabile. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de dezvoltare socio-economică în regiunile Nord-Vest, Centru și Nord-Est, în vederea integrării pe piața forței de muncă a persoanelor vulnerabile din mediul rural, prin înființarea de întreprinderi sociale și crearea a noi locuri de muncă în cadrul acestora.
„Academia de Afaceri Sociale răspunde necesității de a combate riscul de sărăcie și excluziune socială, care a afectat 34% din populația României în 2022, echivalentul a 6,5 milioane de persoane. Conform INS, deși s-a înregistrat o mică scădere față de anul anterior (2021), rata riscului de excluziune socială rămâne ridicată, afectând atât femeile (36 %), cât și bărbații (33%). Prin acest proiect, vrem să formăm viitorii antreprenori sociali din mediul rural din România și să spirjinim înființarea a 34 de afaceri sociale în regiunile Nord-Est, Centru și Nord-Vest ale țării. Antreprenorii de mâine nu doar că își creează propria oportunitate de reușită, dar își aduc și contribuția la bunăstarea comunității lor, generând oportunități și oferind suport altora, accelerând, astfel, impactul pozitiv al economiei sociale în mediul rural din România”, declară Mihaela Nabăr, director executiv Fundația World Vision România.
Până în ianuarie 2027, Academia de Afaceri Sociale va sprijini înființarea și funcționarea a 34 de afaceri sociale în cele 3 regiuni ale proiectului, creând 136 de locuri de muncă în mediul rural din România.
Ce include proiectul Academia de Afaceri Sociale?
Un curs acreditat și ateliere care vor pregăti viitori antreprenori sociali
Persoanele înscrise în proiect vor urma un curs acreditat de Antreprenor în economia socială și ateliere pe teme de interes pentru antreprenori la început de drum. Cursul va avea o durată de 180 de ore și se va derula online în lunile octombrie 2024 – februarie 2025.
Un concurs de planuri de afaceri
După ce vor urma programul de formare în antreprenoriat social, participanții se vor putea înscrie într-un concurs de planuri de afaceri, iar 34 de idei câștigătoare vor obține o finanțare nerambursabilă.
Mentorat și finanțarea a 34 de idei cu câte 61.000 euro pentru lansarea afacerii sociale
Echipa proiectului va lucra aplicat pe ideile de afacere câștigătoare, care vor primi o finanțare în valoare de 61.000 euro. Vom pregăti antreprenorii pentru obținerea atestatelor de întreprindere socială și vom aborda cele mai importante subiecte pentru startul afacerii sociale.
Sprijin timp de 1 an și jumătate în implementarea planului de afaceri
Experții din program vor fi alături de antreprenori, oferind sprijin în realizarea achizițiilor, execuția bugetului investiției conform planului de afaceri și ocuparea locurilor de muncă.
Cine se poate înscrie în Academia de Afaceri Sociale:
- Cei care au domiciliul în mediul rural, într-una dintre cele 3 regiuni incluse în proiect: Nord-Vest, Centru, Nord-Est;
- Cei care au absolvit studii medii;
- Cei care au peste 18 ani împliniți;
- Cei care nu se află în situație de conflict de interese, nefiind angajat/angajată sau rudă până la gradul II ale unor angajați ai Fundației Civitas pentru Societatea Civilă (Biroul Cluj și Odorheiu Secuiesc) și Fundației World Vision România;
- Cei care nu sunt înscrisi într-un proiect similar, finanțat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027;
- Cei care au competențe de utilizare a calculatorului;
- Cei care își doresc să aducă o schimbare în comunitatea lor printr-o afacere socială.
Înscrierile în proiect se fac accesând site-ul Fundației Civitas.
Proiectul „Academia de Afaceri Sociale” (cod MYSMIS: 305395) este co-finanțat de Uniunea Europeană din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.