Roche Bobois, lider mondial în designul şi retailul mobilierului de lux, organizează o licitație în colaborare cu cinci dintre cei mai cunoscuți designeri români, sumele fiind donate pentru programul “Pâine și Mâine” al World Vision România, unul dintre cele mai de impact programe sociale și educaționale din țară.
Peste 200.000 de copii din România nu au suficientă mâncare, iar o treime dintre copiii din mediul rural nu erau ajutați niciodată la teme, conform unui sondaj World Vision din 2020.
Licitația va avea loc online între 9 și 14 septembrie pe platforma casei de licitații. Evenimentul dedicat strângerii de fonduri pentru copiii din zonele rurale este și o ocazie prin care Roche Bobois marchează 50 de ani de Mah Jong, cea mai cunoscută și avangardistă piesă a brandului, preferata unor staruri internaționale ca Beyonce, Madonna, Messi și Shakira.
Evenimentul va pune în vânzare cinci perne unicat din colecția Mah Jong, fiecare fiind personalizată de către un designer. Cei cinci designeri români care au decorat pernele Mah Jong pentru licitația din 9-14 septembrie sunt cunoscuți pentru creații originale, fie că sunt obiecte, piese de mobilier sau vestimentare.
Anca Fetcu Lupu este un designer de produs și graphic designer. Şi-a expus lucrările la Londra, Kortrijk, Milano, Graz, Stockholm, Bruxelles. Deține propriul brand de design, “By Anca Fetcu”, fondat în 2010, „Tatuin”, brand de tatuaje temporare, fondat în 2015 și a dezvoltat „Beelive Design”, studio de design interior, împreună cu architectul Ioana Daniel.
Omid Ghannadi este un designer de origine iraniană cu o experiență de peste 10 ani atat în design interior, cat si in arhitectura rezidențială. Proiectele sale sunt cunoscute pentru autenticitatea lor, modul în care se îmbină vizualul cu atmosfera, pentru a crea o experiență emoțională beneficiarilor spațiului. Omid este cunoscut în România nu numai pentru proiectele sale de design ci și pentru activitatea din televiziune și acțiunile umanitare unde găsește mereu un loc util pentru arhitectura și design. Împreună cu soția lui deține un birou apreciat în domeniu de design și arhitectura cu numele I.O.G. ARHITECTURA cu proiecte premium realizate și în curs de realizare.
Mihai Grama este designerul pieselor de mobilier cu influențe tradiționale, fiind cel care a creat Scaunul Papal și o parte din mobilierul folosit de Suita Papală în Catedrala Sfântul Iosif din București, în timpul vizitei oficiale din 2019.
Teodora Burz îmbină cu talent pasiunea pentru modă și stil cu antreprenoriatul, fiind cunoscută de peste două decenii în lumea modei. Fondatoarea celui mai de succes brand românesc, STYLAND, a pus accent pe materiale de calitate, finisaje, țesături, design și o producție sustenabilă. Dar STYLAND nu este doar un alt brand. În termen de șase luni de la lansarea brandului , cei mai renumiți stiliști din lume au ales STYLAND pentru cele mai importante apariții ale celebrităților pe care le reprezinta, precum și pentru editoriale de modă.
Ciprian Sipos după o carieră de 13 ani ca stilist vestimentar și-a schimbat cariera în cea de designer de interior, urmând cursurile IED Barcelona timp de 4 ani. In cadrul facultății, Ciprian a ales să se specializeze în design bazat pe economie circulară, în care formulele Zero Waste sunt aplicate permanent. Durabilitatea și Zero Waste Creative Mapping îi sunt și astăzi punctele forte pe care le aplică în fiecare proiect. Din cariera de stilist a preluat și aplicat modul în care culorile și texturile se combină astfel încât să ofere rezultate spectaculoase.
„Educația este esenţială pentru dezvoltarea unei societăți, pentru crearea unor comunităţi puternice şi inspirarea tinerilor în a-şi atinge potenţialul. Accesul la educaţie trebuie însă să fie la fel pentru toată lumea, iar prin organizarea acestei licitații vom contribui la realizarea acestui lucru, banii strânși fiind direcționați proiectului Pâine și Mâine derulat de World Vision România”, a declarat Alina Dascălu, owner Roche Bobois România.
„Arta reușeste adesea să evidențieze unele dintre cele mai mari probleme ale societații. Prin implicarea acestor designeri foarte talentați și a Roche Bobois atragem din nou atenția asupra vieții dificile pe care o au copiii din mediul rural: anul trecut unul din zece copii mergea la culcare flămând, iar peste 200.000 de copii nu aveau suficientă mâncare. Această licitație susține „Pâine și Mâine”, un program esențial în zona rurală prin faptul că oferă copiilor nu doar o masă caldă la școală, ci și ajutor la teme”, afirmă Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
O treime dintre copiii din mediul rural nu sunt ajutaţi niciodată atunci când au nelămuriri sau nu ştiu să îşi facă temele, conform unui sondaj World Vision România din 2020.
Toți cei care vor să liciteze produsele Roche Bobois sunt invitați să acceseze platforma Historic.ro, începând cu data de 9 Septembrie, prin crearea unui cont pe platformă.
„Casa de Licitații Historic este singura casă de licitații din România dedicată bibliofiliei, fotografiei istorice și documentelor pe suport de hârtie. Activitatea noastră a început în anul 2019, iar de atunci am organizat 25 de licitații tematice, dintre care una caritabilă – împreună cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria – în 2020. Licitația inițiată de compania franceză Roche Bobois în colaborare cu designeri români și alături de Casa de Licitații Historic reprezintă un nou episod de solidaritate care sperăm să atragă multe altele asemenea. Dezvoltarea unei relații de fidelitate cu clienții noștri face ca acțiunile caritabile în care suntem implicați să fie un real succes”, a declarat Cezar Florea, Directorul Casei de Licitații Historic.