13 orase s-au inscris anul acesta in Competitia pentru Capitala Earth Hour organizata la nivel national de WWF-Romania, in cadrul campaniei anuale oficiale Earth Hour (Ora Pamantului). Orasele vor organiza luna aceasta, in cadrul concursului, diverse evenimente si actiuni care sa aduca in atentia comunitatii locale problemele de mediu si lucrurile pe care le putem face cu totii pentru a construi un viitor mai durabil.
Orasele inscrise in Competitie sunt: Adjud, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Bucuresti, Craiova, Panciu, Ramnicu Valcea, Salonta, Satu Mare, Sighisoara si Tulcea.
Pentru a se inscrie in concurs, orasele, reprezentate de primarii, ONG-uri si asociatii locale, institutii de invatamant si de cultura au trebuit sa formeze echipe de campanie de minim 3 – maxim 10 membri si sa trimita un Formular de participare pana la data de 12 martie. Odata inscrise, echipele locale vor alcatui si implementa un plan de actiuni inspirate din tematica de mediu care pot varia de la actiuni de educatie ecologica, (mini) proiecte de cercetare pe specii sau habitate locale in scoli/licee, iesiri in natura, observatii astronomice, la expozitii pe teme de mediu, conferinte sau actiuni de constientizare si responsabilizare si pana la evenimente gastronomice cu produse traditionale/producatori traditionali, cu evidentierea rolului esential pe care acestia il au in conservarea naturii in zonele de productie.
La final, orasul care se va remarca prin actiuni variate si cu impact in comunitate si cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie va castiga titlul de Capitala Earth Hour.
De exemplu, in orasul Tulcea echipa de campanie este formata din Societatea Stiintifica ORION, Primaria Municipiului Tulcea, mai multe scoli si colegii, precum si Administratia Biosferei Rezervatiei Delta Dunarii. Acestia si-au propus un program bogat care include dezbateri, sondaje si actiuni de constientizare, sezatori, jocuri la lumina lumanarilor, lectii de astronomie si observatii astronomice, flashmob si spectacole de muzica si poezie.
Dupa finalizarea campaniei, orasele, prin intermediul coordonatorului echipei locale trebuie sa trimita organizatiei WWF-Romania un rezumat al evenimentelor organizate, intr-un Formular standard pus la dispozitie de WWF, precum si documente-suport ce dovedesc verdicitatea celor comunicate in Formular. WWF-Romania va analiza documentatia si va desemna in data de 15 aprilie 2014 orasul castigator – Capitala Earth Hour 2014.
Programat pentru 29 martie, in intervalul 20.30 – 21.30, Earth Hour™ (Ora Pamantului), cea mai mare manifestare voluntara de mediu din istorie, continua traditia stingerii luminilor in mod simbolic, dar se constituie, pentru institutii, organizatii si cetateni intr-o noua oportunitate de a-si arata preocuparea pentru mediu si capacitatea de mobilizare.
Earth Hour se sarbatoreste in Romania din anul 2009, iar la nivel international din anul 2007, cand WWF Australia a organizat prima editie a acestui eveniment in orasul Sydney. In prezent, Earth Hour coalizeaza o comunitate globala de peste 2 miliarde de oameni.
In 2012, WWF-Romania a organizat prima editie a Competitiei pentru Capitala Earth Hour, in ideea incurajarii initiativelor mai ambitioase in domeniul conservarii mediului si responsabilizarii cetatenilor. In 2012 si 2013, in etapa finala a concursului in care au intrat de fiecare data doar 3 orase, s-au strans si s-au trimis la unitatile locale de reciclare 22 de tone si, respectiv, 9 tone de PET-uri. Orasele care au avut cea mai mare contributie la acesti „munti” de plastic, care altfel ar fi ajuns intr-un depozit de deseuri sau in natura, au fost Bistrita si, respectiv, Timisoara. In calitate de Capitale Earth Hour, acestea au gazduit evenimentul oficial la care au luat parte echipa WWF-Romania, trupe de artisti si reprezentanti mass-media si au beneficiat de promovare la nivel international, prin implicarea echipei Earth Hour Global. (A.D.).