Angajatii Lemet, unul din cei mai importanti producatori de mobila din Romania, s-au implicat pe data de 28 septembrie, pentru a doua oara consecutiv, in campania nationala de curatenie ”Let’s Do It Romania!”.
Cei 50 de voluntari Lemet au ajutat la ecologizarea zonei Vaii Raului Telega. Participarea la aceasta actiune a avut loc exclusive pe baza de voluntariat in randul angajatilor Lemet si ai rudelor acestora. Voluntarii Lemet, constituiti in trei echipe, s-au ocupat, separat, de ecologizarea a trei zone: Brebu, Telega si Campina – judetul Prahova. Actiunea a inceput la ora 8 dimineata si a durat pana la ora 13. La final sacii cu deseuri, au fost ridicati de catre serviciile de salubritate contractate de primariile locale.
”Suntem la a doua editie consecutiva ”Let’s Do It Romania” si ne dorim sa facem o traditie la Lemet, data fiind si politica noastra de asumare a responsabilitatii sociale, a sustinerii comunitatii in care activam cu beneficii pe termen lung. Chiar daca prin aplicarea unui management eficient al resurselor avem grija ca activitatea noastra economica sa nu aiba un impact negativ asupra mediului, nu este suficient, este o reala nevoie aceasta actiune de salubrizare a imprejurimilor, de strangere a gunoaielor aruncate in special cele de pe spatiile verzi. Ne-am bucurat ca si anul acesta am reusit sa punem Valea Raului Telega pe harta marii curatenii natioanle, asta cu ajutorul angajatilor Lemet si a rudelor acestora care s-au inscris in numar mare. Vrem sa fim un exemplu. Prin acest proiect vrem sa fim parte din schimbare si sa angrenam cat mai multi oameni in acest proces”, declara Adina Ionescu, reprezentant Management Integrat Lemet.
Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. In prezent reteaua LEM’S are cea mai mare acoperire la nivel national, peste 65.000 mp de retail amenajati in toate judetele tarii la acelasi standard. Atat in fabrica Lemet cat si in reteaua LEM’S activeaza peste 1.350 de angajati. (A.D.)