Între 1 septembrie și 24 noiembrie, Plata cu PET revine pentru a cincea și ultima ediție, de data aceasta în toate orașele în care Carrefour este prezent cu hipermarketuri, în parteneriat cu Coca-Cola HBC România, GreenPoint Management, TOMRA, FEPRA și ECO Synergy.
Caravana își propune să faciliteze trecerea consumatorilor la standardele europene de colectare selectivă prin promovarea unui obicei și comportament prietenos cu natura.
Campania va avea, pentru al doilea an consecutiv, echipamentele inteligente (Reverse Vending Machines), care dispun de tehnologia necesară colectării separate pentru PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă, aliniat la standardele europene de colectare selectivă. Clienții vor primi la schimb fructe și legume românești la prețul de 1 PET, doză de aluminiu sau ambalaj de sticlă per bucată. De asemenea, pentru fiecare recipient de apă rPET DORNA, realizat din plastic 100% reciclat și 100% reciclabil, clienții vor primi o cantitate dublă de fructe și legume proaspete. Încă de la lansare, Plata cu PET susține și inspiră consumatorul la obiceiuri mai bune, responsabile și prietenoase cu mediul, atât la cumpărături cât și acasă.
„Plata cu PET este inițiativa care de 5 ani exprimă viziunea Carrefour România asupra economiei circulare, transformând plasticul în monedă de schimb pentru fructele și legumele românești și promovând reintroducerea acestuia în circuitul economic, prin reciclare. Cu această ultimă ediție, care reprezintă încă un pas important spre un viitor sustenabil, ne propunem să consolidăm practicile prietenoase cu natura învățate și dobândite pe durata campaniei și să arătăm societății că printr-un comportament responsabil, putem crea un mediu mai curat și mai bun. Cea de-a 5-a ediție Plata cu PET susține tranziția către Sistemul de Garanție Returnare (SGR). Facem acest lucru prin învățarea unui obicei și comportament sustenabil, dar și prin utilizarea pentru al doilea an consecutiv a echipamentelor inteligente. Mulțumim tuturor celor care ne susțin încă din 2019 și vă invităm alături de noi și în această etapă finală. De asemenea, ne bucurăm să avem alături de noi parteneri strategici, împreună cu care aducem această ultimă ediție la nivel național, în toate orașele în care Carrefour este prezent”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetul Executiv al Carrefour România.
„Ne bucurăm să fim din nou parteneri ai acestui program, care în decursul celor 4 ediții desfășurate a sprijinit consumatorii în adoptarea unui stil de viață responsabil și care ne-a coalizat pe toți în a face pași importanți către atingerea țelului de a avea o lume mai curată, „o lume fără deșeuri”. De asemenea, Plata cu PET a creat cadrul necesar pentru a înțelege că deșeurile de ambalaje, prin reciclare, se transformă în noi ambalaje, având o amprentă de carbon mult redusă, precum este ambalajul din 100% PET reciclat, utilizat pentru apa noastră minerală Dorna. Nu în ultimul rând, această ultimă ediție reprezintă pregătirea pentru modul în care consumatorii se vor implica în Sistemul de Garanție Returnare, utilizând aparatele automate de colectare pentru deșeurile de ambalaje din PET, aluminiu sau sticlă”, a afirmat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director.
Cea de-a 5-a ediție a campaniei aduce pentru ultima dată în lumina reflectorului fructele și legumele românești. Produsele fermierilor locali rămân alături de Plata cu PET până la finalul caravanei, după care vor fi găsite doar la raft. Așadar, doar toamna aceasta clienții mai pot schimba ambalaje reciclabile pe fructe și legume de sezon provenite de la fermieri independenți și asociați în cooperative, parteneri Carrefour România. Prin strategia globală Act for Food, Carrefour susține producătorii locali, facilitând accesul clienților la produse proaspete și accesibile pentru toți.
Plata cu PET a fost introdusă pentru prima dată de Carrefour România în 2019, ca parte a programului de economie circulară „Punem Preț pe Plastic”. În cei patru ani de campanie, au fost colectate peste 1 milion de ambalaje PET și peste 300.000 de sticle și doze de aluminiu, prin implicarea a mai mult de 500.000 de clienți, care au primit în schimb peste 200 de tone de fructe și legume românești.
Carrefour România, retailer omnichannel, cu o amprentă națională de peste 400 de magazine, și-a asumat responsabilitatea reciclării, prin facilitarea accesului la o infrastructură de colectare a deșeurilor reciclabile, prin programul de economie circulară „Punem Preț pe Plastic”. Programul vizează reducerea amprentei de mediu a companiei și susținerea clienților în tranziția spre obiceiuri mai bune de consum, pornind de la principiile economiei circulare – use less, use longer, make clean, use again. Campaniile de reciclare lansate de Carrefour România pe plan local, parte a programului umbrelă Punem Preț pe Plastic: Colectăm uleiul folosit, Plata cu PET și Încarcă-ți bateriile cu o faptă bună.
„GreenPoint este mândru să susțină și să fie parte a celei de-a 5-a ediții a campaniei Plata cu PET. Proiectele de acest tip au o importanță crucială în educarea și conștientizarea publicului în domeniul sustenabilității. De la început, Green Point a fost implicat în acest proiect și suntem bucuroși să sprijinim și această ediție. Ca lider de piață în segmentul OIREP, credem că este datoria noastră să promovăm practici responsabile cu mediul înconjurător și să contribuim la crearea unui viitor mai curat și mai bun pentru toți”, a spus Dan Ceaușescu, CEO Green Point Management.
Prima oprire a caravanei Plata cu PET 2023 a avut loc weekend-ul acesta la Alba Iulia, în incinta noului hipermarket Carrefour și în Sibiu. Clienții celor două orașe au reciclat aproximativ 3.000 de PET-uri, doze de aluminiu și ambalaje din sticlă la stația special amenajată în magazine, pentru care au primit fructe și legume românești proaspete.
Inițiativa se derulează în paralel în câte două orașe, în 37 de hipermarketuri din țară în perioada 1 septembrie – 24 noiembrie (Alba Iulia – Sibiu:1-3 septembrie; Cluj – Brașov: 5-7 septembrie; Baia Mare – Sfântu Gheorghe: 9-11 septembrie; Satu Mare – Piatra Neamț: 13-15 septembrie; Oradea – Bârlad: 17-19 septembrie; Timișoara – Focșani: 21-23 septembrie; Drobeta-Turnu Severin – Galați: 26-28 septembrie; Târgu Jiu – Brăila, 1-3 octombrie; Craiova: 5-8 octombrie; Constanța: 6-8 octombrie; București: 17-19 octombrie; Râmnicu Vâlcea – București: 21-23 octombrie; Arad – Buzău: 25-27 octombrie; Zalău – Ploiești: 29-31 octombrie; Târgu Mureș – Târgoviște: 2-4 noiembrie; Suceava – Pitești: 6-8 noiembrie; Botoșani – București: 10-12 noiembrie; Iași – București: 14-16 noiembrie; Roman – București: 18-20 noiembrie; București: 22-24 noiembrie).
„Suntem deosebit de încântați de acest parteneriat și de oportunitatea de a face parte din campania pentru schimbare. Odată ce consumatorul înțelege că deține de fapt o resursă valoroasă și nu un simplu deșeu de plastic, va avea nevoie de accesibilitate maximă pentru a valorifica acea resursă. Rolul nostru este de a facilita dezvoltarea unei infrastructuri solide de preluare a ambalajelor cu o interfață prietenoasă, ce va crea o experiență plăcută pentru consumator și îl va determina să revină. Sistemul garanție returnare este la câteva luni distanță, iar astfel de inițiative ajută în pregătirea temeinică pentru întâmpinarea consumatorilor”, a menționat Dorin Mihai, Director General la TOMRA Collection România.
„În calitate de trendsetteri pe piața deșeurilor de ambalaje avem o responsabilitate în plus în ceea ce privește protejarea mediului înconjurător și încurajarea consumului sustenabil, de aceea ne bucurăm să punem bazele unui parteneriat strategic cu Carrefour și să contribuim activ la campania Plata cu PET. Considerăm că în domeniul reciclării avem nevoie de cât mai multe astfel de inițiative de conștientizare pentru a începe să privim deșeurile de ambalaje ca resurse și astfel să facilităm tranziția către economia circulară ”, a precizat Ionuț Georgescu, director general FEPRA.
„Adoptarea sustenabilității ca principiu de viață reprezintă pentru noi, cei de la Eco Synergy, normalitatea de zi cu zi și lucrul pe care sperăm să-l împărtășim cu toți cei din jurul nostru. Ca organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorilor în domeniul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, preluarea responsabilităților de mediu reprezintă pentru ECO SYNERGY nu doar conformarea cu legislația specifică, ci și un pas important în educarea societății și protejarea mediului. Ne-am alăturat campaniei Carrefour – Plata cu Pet deoarece este în linie cu viziunea și strategia noastră de promovare a sustenabilității și este un exemplu important în vederea colectării separate și a reciclării, în contextul modelului de economie circulară către care dorim să ne îndreptăm ca și societate”, a afirmat Ștefan Runcanu, Director General Adjunct – Eco Synergy.
Pe lângă fructele și legumele românești, clienții care aduc ambalaje PET, sticla și doze de aluminiu, pe durata campaniei pot participa la marea tombolă pentru câștigarea a 20 de trotinete electrice, cu înscriere pe baza cartonașului disponibil în zonele dedicate campaniei.
Pentru mai multe detalii, participanții pot consulta regulamentul campaniei pe site-ul Carrefour sau la biroul de Relații Clienți din magazin.