Potrivit unui studiu al Institutului ifo, se așteaptă ca până în 2025 să fie construite aproximativ 1,58 milioane de case noi în 19 țări europene. În plus, în condițiile în care nivelul chiriilor crește de la an la an, tot mai mulți oameni caută să aibă locuințe în proprietate personală, iar construcțiile noi sunt o opțiune atractivă pentru mulți.
Cu toate acestea, așteptările oamenilor când vine vorba de casele noi s-au schimbat oarecum în ultimii ani.
Conform unui studiu realizat de Schneider Electric, 59% se așteaptă ca tehnologiile inteligente să fie standard în casele noi (creștere de 18 puncte procentuale față de 2020). Mai mult, 39% dintre oameni ar fi dispuși să plătească mai mult pentru o casă dacă ar fi echipată cu dispozitive smart home și 45% spun că tehnologia inteligentă face o casă mai dezirabilă – o schimbare mare față de 2020, în creștere cu 14 puncte și, respectiv, 8 puncte procentuale.
În timp ce creșterea utilizării tehnologiei inteligente în casele oamenilor a apărut o dată cu lansarea difuzoarelor inteligente, care au oferit noutatea de a-ți putea porni muzica printr-o simplă comandă vocală, este clar că tehnologia inteligentă nu mai este văzută ca un truc. De fapt, 40% dintre proprietarii de locuințe consideră tehnologia smart home ca o modalitate simplă de a reduce consumul de energie și facturile.
Este important ca toți constructorii de case și dezvoltatorii imobiliari să aleagă tehnologia inteligentă potrivită pentru a atrage proprietarii de case și potențialii cumpărători. Unele dintre cele mai populare dispozitive smart tech identificate în sondajul Schneider Electric sunt:
- Asistenți vocali – Pe locul unu sunt asistenții vocali, deși, totuși, această tehnologie a fost mai puțin populară în 2023 comparativ cu 2021 (-3% puncte). În timp ce dispozitivele de asistență vocală, cum ar fi Amazon Alexa și Google Home, nu sunt neapărat furnizate de dezvoltatorii imobiliari, mulți proprietari doresc să adauge unul în locuințele lor, iar dezvoltatorii imobiliari trebuie să ia în considerare ce aparate și fitinguri pot fi ușor integrate și gestionate de aceste dispozitive activate prin voce.
- Sisteme inteligente de iluminat – Ocupând locul al doilea ca popularitate, iluminatul inteligent este o actualizare relativ simplă pentru case, care oferă un plus în ceea ce privește comoditatea. De exemplu, proprietarii vor scăpa de grija luminilor uitate aprise în casă, în timp ce sunt plecați în vacanță, deoarece se pot asigura că sunt oprite de la distanță, prin intermediul aplicației, ceea ce înseamnă că vor evita o factură costisitoare la energie!
- Sisteme inteligente de monitorizare a consumului de energie – Cu o creștere de +4 puncte față de 2021, una dintre cele mai mari creșteri față de 2020, sistemele inteligente de monitorizare a consumului energiei sunt o altă tehnologie care a devenit populară având în vedere facturile în creștere la energie electrică. Monitorizarea energiei se poate face cu ușurință utilizând produse precum PowerTag. Cu un senzor de energie simplu precum PowerTag conectat la panoul electric, proprietarii de case pot obține cu ușurință acces la informații valoroase despre consumul lor de energie – nu doar în ansamblu, ci pentru aparate și dispozitive individuale, în timp real. În acest fel, pot vedea care aparate ar trebui să fie oprite, comutate sau înlocuite pentru a funcționa în timpul orelor de vârf, precum și să identifice aparatele defecte care ar putea consuma mai multă energie decât își imaginează. Prin monitorizarea consumului de energie și luând decizii mai informate pe baza acestor date vizuale, proprietarii de case pot face economii de până la 8%.
- Sonerii inteligente sau sisteme de acces – În cele din urmă, odată cu apariția soluțiilor precum Ring, soneriile inteligente au devenit o necesitate pentru multe case – atât noi, cât și existente. Relativ simplu de instalat, soneriile inteligente oferă multor proprietari un sentiment de securitate și, de fapt, multe dintre soluțiile disponibile pe piață astăzi pot fi integrate ca parte a unui sistem mai larg de camere de securitate conectate pentru și mai multă liniște și siguranță.
Având în vedere ritmul cu care prețul energiei a crescut în ultimii ani, este esențial să găsim modalități de a ajuta proprietarii de case să mențină facturile cât mai ușor de gestionat. În plus, cum energia reprezintă 60%-70% din emisiile de carbon ale caselor și clădirilor, minimizarea risipei de energie poate contribui la realizarea tuturor pașilor importanți pentru reducerea acestui procent și ar trebui privită ca un element esențial pentru fiecare gospodărie.
Tehnologiile inteligente au un rol important de jucat atunci când vine vorba de scăderea facturilor la utilități și de minimizarea risipei de energie și, prin urmare, ar trebui să fie prioritizate de constructorii de case și dezvoltatorii imobiliari pentru a face casele noi mai atractive. În plus, orice tehnologie smart home trebuie să fie, pe cât posibil, ușor de instalat și utilizat de către proprietary. În caz contrar, un proces prea complicat i-ar putea împiedica să folosească o anumită tehnologie. Acest lucru se referă la posibilitatea ca tehnologiile smart home să fie gestionate printr-o aplicație sau interfață centrală, în loc să aibă nevoie de o aplicație pentru fiecare dispozitiv conectat individual.
Mai multe detalii despre rezultatele raportului global se pot consulta pe site-ul Schneider Electric.