Greenpeace Romania a comemorat pe 26 aprilie, 28 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobil, Organizatia a marcat acest moment prin lansarea unui nou episod al campaniei 100.000 de voci in mediul online, alaturi de Springer & Jacoby Romania.
Campania are ca obiectiv strangerea a 100.000 de semnaturi valide impotriva construirii de noi reactoare nucleare in Romania, cu scopul de a le depune in Parlament pentru initierea unei propuneri legislative.
La primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei atomoelectrice de la Cernobil a explodat, eliberand in atmosfera cantitati uriase de material radioactiv. Din cauza temperaturilor ridicate, materialul radioactiv a ajuns la altitudini de peste 1.000 m, ceea ce a dus la difuzarea acestuia in concentratii foarte mari pe arii extinse, in zilele care au urmat.
“De-a lungul timpului au existat numeroase probleme tehnice la nivelul instalatiilor nucleare. Cel mai recent accident nuclear sever, cel de la Fukushima, este inca un exemplu ca omenirea nu poate gestiona riscurile pe care le presupune aceasta tehnologie, nici chiar dupa mai mult de 50 de ani de la inceputul folosirii acesteia in scopuri civile si comerciale. Si statul roman poate inca abandona proiectele noilor reactoare nucleare si le poate inchide pe cele deja functionale. Putem purta si noi torta energiei regenerabile. Putem sa fim noi campioni pe energia regenerabila si sa ne reinviem industria nationala exportand echipamente pentru industria energiei regenerabile”, a declarat Akexandru Riza, coordonator de campanii al Greenpeace Romania.
Conform datelor vehiculate de autoritati, numarul de persoane afectate de explozia de la Cernobil se ridica la 5.000.000 numai in Ucraina, Belarus si Rusia. Norul radioactiv a afectat insa o foarte mare parte din Europa, expunand la radiatii populatia mai multor state, iar numarul total de victime este momentan estimat la aproximativ 8.000.000 de oameni.
Greenpeace sustine construirea unui viitor energetic sustenabil, bazat pe energie regenerabila si eliminarea treptata a energiei poluante, bazata pe carbune, precum si a energiei nucleare, acestea periclitand deopotriva umanitatea si mediul inconjurator. Solutiile exista, iar prin lansarea studiului [R]evoluţia Energetica realizat de catre Greenpeace, se arata ca, folosind tehnologia disponibila astazi, pana in 2050, Romania poate fi alimentata in proportie de 84% cu energie regenerabila. Alte exemple sunt tarile precum Danemarca, Islanda, Scotia, care au stabilit termene pana la care sa foloseasca 100% energie regenerabila. (A.D.).